La doar două zile de la sosirea sa în România, Principele Nicolae (27 de ani), nepotul Regelui Mihai, a şi ieşit în public. Mai întâi, la lansarea cărţii "Maşinile Regelui", după care a participat la Bavaria Fest, unde a primit o maşină de peste 32.000 de euro.
Tânărul principe, fiul celei de-a doua fiice a Regelui Mihai, Elena, a sosit, miercuri, în România pentru a se stabili definitiv aici. Nici nu a ajuns bine că a şi început să preia o parte din activităţile publice ale Casei Regale.
Astfel, Alteţa Sa a participat vineri, alături de mătuşa sa, Principesa Margareta, şi de Principele Radu, la o lansare de carte.
Este vorba despre "Maşinile Regelui", o lucrare semnată chiar de Principele Radu, care arată pasiunea Regelui pentru automobilism.
Se pare că această pasiune a Regelui a fost moştenită şi de nepotul său, Nicolae, care, sâmbătă, a făcut cea de-a doua ieşire în public, la Bavaria Fest, eveniment organizat de Automobile Bavaria, Furnizor al Casei Regale.
Vineri, a participat la lansarea cărţii “Maşinile Regelui”
Aici, principele a primit un Mini Cooper S, în valoare de 32.212 de euro. Modelul ales de Nicolae are transmisie automată Steptronic, motor 1,6 cmc, 184 CP şi atinge viteza maximă 228 km/oră.
„Este amuzant de condus, este rapidă, confortabilă, perfectă pentru Bucureşti", a spus Principele Nicolae.
Hagi, posesorul primului BMW Seria 7 din România
La fel de norocos ca Principele Nicolae este şi fostul mare fotbalist, Gheorghe Hagi (47 de ani), pentru că, în cadrul aceluiaşi eveniment, el a primit primul BMW Seria 7 LCI din România, o maşină care costă 105.793 de euro.
Modelul ales de Hagi este 740d xDrive, cu motor de 3 litri Diesel, tracţiune integralăxDrive, cu 313 cp, viteza maximă 250 km/h.
Maşina poate atinge 100 km/h în 5,4 secunde. "Este elegantă şi î