Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Abia peste aproximativ un an si jumatate ne-am putea duce cu bicicleta pana la granita cu Serbia

Publicat in Opinia Timisoarei, duminică 30 septembrie 2012 ·

TIMISOARA. Timisorenii s-ar putea duce pe bicicleta, pe digul raului Bega, pana la granita cu Serbia, insa proiectul ar putea fi realizabil abia peste un an si jumatate. Consiliul Judetean Timis a aprobat recent cofinantarea de 2%.

Numit destul de pompos, “Valorificarea potentialului turistic transfrontalier incluzand piste de cicloturism de-a lungul raului Bega, in aval de Timisoara”, proiectul care va prinde contur in colaborare cu autoritatile din Serbia, ar putea fi realizabil abia peste un an si jumatate.

Pista care va fi asfaltata chiar pe dig, va avea o lungime de 37 de kilometri si o latime de doi metri. Costurile ridicandu-se la 2.350.495 de euro (cheltuieli eligibile de 2.104.200 euro).

Cei mai multi bani, 85% provin de la Uniunea Europeana, iar 13% reprezinta contributia Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului. CJ Timis vine cu cofinantarea proiectului, 2% din valoarea totala, adica 42.084 euro

Pista pentru biciclete va porni de la Timisoara, in apropierea Podului Modos, va continua prin Parcul Industrial Freidorf, apoi va trece prin localitatile Utvin, Uivar si Otelec, aceasta fiind si ultima localitate din Romania, apoi va continua prin Serbia, pana la Zrenjanin.

“Nu trebuie sa fie neaparat un proiect in oglinda. Partea sarba nu e pregatita sa faca pista de biciclete, dar va incerca sa acceseze fonduri europene pentru investitie“, a declarat Mihaela Madar, sef Birou Implementare proiecte si relatii internationale la Administratia Bazinala de Apa Banat.

Potrivit Mihaelei Madar, lucrarea ar trebui sa fie finalizata in 18 luni, iar termenul estimat de demarare este inceputul anului 2013. Vor fi amenajate refugii, indicatoare de semnalizare si bariere pe pista.

Proiectul a fost castigat in cadrul programului transfrontalier de cooperare Romania –Serbia, IPA 2007-2013 de catre Administratia Bazinala de Apa Bana

Articolul in Opinia Timisoarei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Fluminense, prima semifinalistă la Cupa Mondială a Cluburilor. Trei partide stelare, programate astăzi

Adevarul acum 30 minute
Brazilia are deja o primă reprezentantă în careul de ași al Mondialului cluburilor, Fluminense trecând de Al Hilal, aseară, cu 2-1, în primul sfert al turneului final din SUA.

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 13 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°