Mulţi dintre noi am auzit vorbindu-se despre coeficientul de inteligenţă, pe scurt IQ. Unii chiar am făcut teste pentru a încerca să-l stabilim singuri. Iată ce trebuie să ştii despre acest test. Mulţi dintre noi am auzit vorbindu-se despre coeficientul de inteligenţă, pe scurt IQ. Unii chiar am făcut teste pentru a încerca să-l stabilim singuri. Iată ce trebuie să ştii despre acest test.

Este o serie de 30 de teste puse la punct în 1906 de către un psiholog francez pentru Ministerul Educaţiei. Obiectivul era să detecteze copiii cu probleme şcolare pentru a putea fi susţinuţi. Ulterior a fost modificat şi adaptat de mai multe ţări.

Nu, măsoară coeficientul intelectual, nu cel al inteligenţei. Se fac comparaţii cu o populaţie de referinţă sau chiar cu propria persoană pentru a putea estima dezvoltarea capacităţilor intelectuale.

Da, în măsura în care nu ceri mai multe informaţii decât îţi pot da. Ele nu pot evalua, de exemplu, intuiţia şi imaginaţia, ci o anumită performanţă. Unii consideră că IQ nu poate avea o valoare universală, ţinând cont de diversitatea culturală.

Da şi nu numai. Depinde şi de mediul în care se dezvoltă un copil, de starea psihică şi fizică. Acestea pot influenţa chiar cu 10 puncte testele.

Rezultatul testelor este în medie 100. Adică 2/3 din populaţie are un IQ între 85 şi 115; 3% depăşesc 130, ceea ce indică un nivel superior, iar 3% au un prag inferior lui 70, adică un nivel intelectual scăzut.

Copiii care sunt foarte dotaţi vorbesc de la o vârstă fragedă, au un vocabular bogat şi pot lega fraze bogate. Se pot concentra mult timp şi au o memorie surprinzătoate şi o imaginaţie deosebită. De obicei se simt mai bine în compania adulţilor decât a celor de vârsta lor.

O întrebare care generează dezbateri furtunoase. Se estimează că există în general egalitate la acest capitol. Dar aici intervin şi alte aspecte so