Consiliul Concurenţei a amendat Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti cu 593.090 lei (131.800 euro) pentru încălcarea Legii Concurenţei, prin împiedicarea intrării în profesie, o dată cu fixarea unei taxe excesive şi discriminatorii, şi pentru stabilirea unor cheltuieli de executare ilegale.
"În urma unei investigaţii declanşate de Consiliul Concurenţei în aprilie 2011 s-a constatat că în septembrie 2010 UNEJ a introdus o taxă de intrare în profesie de 5.000 euro, de la plata căreia erau scutite rudele şi afinii de gradul I ai celor aflaţi deja în profesie. În acest fel, s-a creat o categorie de privilegiaţi - rudele şi afinii de gradul I ai executorilor judecătoreşti prezenţi deja în profesie, care, prin scutirea de la plata acestei taxe, sunt avantajaţi în raport cu ceilalţi potenţiali executori judecătoreşti, creându-se toate premisele consolidării ideii de castă profesională bazată pe legături de familie", se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă.
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că un anumit grad de control, privind accesul pe piaţă bazat pe competenţă, este acceptabil, dacă are ca unic scop asigurarea unui standard ridicat de calitate, însă reglementările excesive la intrare duc la o reducere a ofertei de servicii, cu consecinţe negative pentru concurenţă dar şi pentru calitatea serviciilor respective.
De asemenea, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a identificat şi stabilit o listă a cheltuielilor de executare silită aplicabile tuturor membrilor profesiei. Aceste cheltuieli exced cadrul legal (Legea 188/2000), fiind diferenţiate de onorariile stabilite de ministrul justiţiei.
Membrii UNEJ, care trebuiau să respecte lista cu "cheltuieli", reprezintă întreaga piaţă a executorilor judecătoreşti şi în acest fel nu a mai existat nici un fel de presiune concurenţială