Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hugo Chavez se declară vindecat de cancer şi pregătit să guverneze cel puţin până în 2019

Publicat in Adevarul, duminică 30 septembrie 2012 ·

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez, care candidează la 7 octombrie pentru un nou mandat de şase ani, s-a declarat din nou, sâmbătă, vindecat de cancer şi capabil să guverneze cel puţin până în 2019, înte-un interviu acordat în cursul unui eveniment de campanie, relatează AFP.

"Cred că da, mă simt foarte foarte bine", a răspuns Chavez când a fost întrebat dacă s-a vindecat total, într-un camion care circula printre mii de suţinători la Guarenas, un oraş la est de Caracas.

"Dacă nu m-aş fi simţit în forţă" să guvernez încă şase ani, "nu aş fi aici. De altminteri, vom munci într-un ritm accelerat", a adăugat preşedintele în exerciţiu, favorit în sondaje în faţa fostului guvernator Henrique Capriles, principalul candidat al opoziţiei, în vârstă de 40 de ani.

În coloană, unele femei izbucnesc în plâns când îl văd trecând, în timp ce altele îi aruncă scrisori cu doleanţe, pe care le strânge conştiincios.

Chavez, în vârstă de 58 de ani, a fost operat de două ori, în 2011 şi 2012, din cauza unui cancer în zona pelviană a cărui natură nu a fost niciodată dezvăluită, care l-a suspus la tratamente medicale dificile.

El a recunoscut că a fost nevoit să încetinească ritmul activităţilor. "În primii ani de guvernare nu mă odihneam deloc. Însă corpul îţi aminteşte că trebuie să încetineşti", a adăugat preşedintele reales continuu începând din 1998.

În pofida acestui lucru, defilarea de la Guarenas a constituit o nouă demonstraţie de forţă. "De ce plângi, micuţule?", îl întreabă el pe un copil în vârstă de opt ani pe care l-a luat în braţe în timpul defilării. "Pentru că vă iubesc", i-a răspuns copilul.

În decursul celor aproximativ 14 ani de când deţine puterea, acest lider charismatic a obţinut recunoaşterea claselor populare prin intermediul unor programe sociale finanţate din venituri provenind din sectorul petrolier.

Chavez s-a d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 44 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 59 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperatura maximă ar putea ajunge la 9 grade

Ziare.com acum 31 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, 13 ianuarie, estimarea pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni geografice, în general, maximele diurne urcând până la 9 grade, iar minimele nocturne coborând până la minus 12-13 grade, în T

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 37 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°