Sute de mii de euro lunar pentru apă! Atât este nevoită să achite o singură termocentrală din cadrul Complexului Energetic (CE) Oltenia pentru a putea folosi apa din Jiu. Situaţia a ajuns dramatică în condiţiile în care debitul Jiului a scăzut semnificativ, iar pentru a-şi putea desfăşura activitatea, termocentrala este nevoită să recircule apa şi să o răcească, fără a se trece şi la o diminuare a sumelor, pe care termocentralele, le achită lunar către Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj. Singurii în măsură să rezolve situaţia apei sunt reprezentanţii Ministerului Economiei, care pot iniţia demersuri către colegii din Ministerul Mediului.
Sucursala Energetică Rovinari se confruntă cu grave probleme în ceea ce înseamnă apa necesară sistemului de răcire. Situaţia este una critică în condiţiile în care cererea de energie este mare, apa este din ce în ce mai puţină, iar la priza de la Rovinari- Jiul continuă să fie nedecolmatat, totul din cauza lipsei fondurilor. Iniţial, Ministerul Mediului a alocat 20 milioane lei pentru decolmatarea prizei, însă ulterior banii au fost luaţi înapoi, iar singura salvare va fi abia în 2013 când se vrea a se achiziţiona o dragă. „Acum, este o nouă abordare în condiţiile în care se încearcă a se achiziţiona o dragă, care să continue lucrările de decolmatare. Acest lucru îl vom avea în atenţie pentru 2013, şi trebuie să facem rost de draga plutitoare. Mai sunt şi alte posibilităţi de decolmatare, excavator cu braţ de 18 m sau conducte de transport nisip, însă draga este soluţia cea mai bună”, a declarat directorul SGA Gorj, Teodor Popescu.
Sute de mii de euro pentru apă
Decolmatarea Jiului în zona Sucursalei Energetice Rovinari se impune în condiţiile în care în perioadele în care debitul Jiului scade, termocentrala are probleme ca şi deficit de apă, fiind nevoită să recircule apa în vederea răcirii. La această p