Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţigări mai scumpe în Serbia, trafic redus la noi

Publicat in Adevarul, duminică 30 septembrie 2012 ·

Măsurile de austeritate luate în Serbia, printre care majorarea TVA şi a accizelor, lovesc direct în afacerile traficanţilor de ţigări din sud-vestul României.

Guvernul Serbiei a anunţat că va creşte de la 1 octombrie cota TVA de la 18% la 20% şi, totodată, va aplica o creştere cu 10 eurocenţi a accizelor la ţigări.

Creşterea preţului la ţigările din ţara vecină, principala sursă de aprovizionare a pieţei negre din sud-vestul României, îi va afecta destul de serios pe evazionişti. De exemplu, dacă până acum un pachet de ţigări marca Pall Mall era cumpărat din magazinele sârbeşti cu 120 de dinari, adică puţin peste 5 lei, de azi acelaşi pachet de ţigări va costa 160 de dinari, ceea ce în lei înseamnă undeva la circa 7,0 - 7,2 lei. Pe piaţa neagră din Drobeta- Turnu Severin, pachetul de Pall Mall s-a vândut cu 9 lei, în condiţiile în care în magazinele din municipiu preţul acestui pachet de ţigări este de 11 lei. O creştere a preţului ţigărilor pe piaţa neagră înseamnă practic o apropiere de preţul oficial, ceea ce va reduce simţitor contrabanda.

Clienţii obişnuiţi ai bişniţarilor de la colţul străzii ar putea să se reorienteze spre magazine în condiţiile în care preţul va fi aproape la fel. Astfel, ceea ce nu au reuşit guvernanţii români în pofida tuturor măsurilor luate împotriva contrabandei cu ţigări, va reuşi să facă statul sârb, mai mult sau mai puţin intenţionat.

Toate aceste mişcări de pe piaţa neagră a ţigaretelor se vor reflecta cu siguranţă în profiturile comercianţilor legali de ţigări care-şi vor putea reconsolida afacerile. Şi un alt aspect deloc de neglijat ar fi şi acela că pe piaţă ar putea rămâne doar acei traficanţi de ţigări cu state vechi, care îşi permit să ruleze sume mari de bani, pentru ca şi profitul să fie pe măsură. De asemenea, în aceste condiţii, există posibilitatea să fie reactivate unele reţele transnaţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 31 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 2 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 7 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

20°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°