O familie din satul Ștefănești, localitate componentă a orașului Târgu-Cărbunești, a trecut prin clipe de coșmar din momentul în care fiul lor cel mare, suferind de autism, a dispărut de acasă. Autoritățile, părinții și zeci de voluntari au început să-l caute pe băiatul de 8 ani încă de sâmbătă seara.
Constantin și Rodica Popescu, doi tineri de 34 de ani fiecare, se mândreau cu familia lor unită și făceau față, mereu, greutăților împreună. Nimic din ce au trăit în ultimele săptămâni nu i-a avertizat despre nenorocirea care urma să se abată asupra lor: sâmbătă seara, Mario Constantin Delian, 8 ani, fiul cel mare al familiei Popescu, bolnav de autism, a dispărut de acasă. De atunci, toată existența lor a devenit un coșmar. Deși l-au căutat ore în șir, autoritățile și voluntarii nu au reușit să afle absolut nimic despre băiat. Parcă l-ar fi înghițit pământul. Faptul că băiatul este bolnav de autism a îngreunat căutările. „A plecat aseară (sâmbătă seara – n.red.), copiii mei au mereu grijă de el. A mai plecat și anul trecut, însă l-au găsit după vreo trei ore. Acum mi-e tare teamă, a trecut noaptea și el nu a mai apărut. Doamne ferește de vreo nenorocire, nu îmi imaginez unde ar putea fi, sărăcuțul. El e bolnav de autism, nu vorbește”, a povestit, plângând, Silvia Popescu, 58 de ani, bunica copilului dat dispărut. „Nu-mi doresc nimic, decât să fie copilul meu bine, să nu i se întâmple ceva rău”, a spus Constantin Popescu, tatăl copilului dispărut. „Am fost de l-am căutat pe la grădina mea, l-am strigat în pădure. Nimic. Nicio urmă. A mai plecat și în trecut, dar atunci l-au găsit repede”, a spus un sătean, voluntar la acțiunile de căutare a minorului.
Căutat cu elicopterul MAI
Acțiunile de căutare a minorului au început chiar în seara dispariției. Peste 30 poliţişti, din care 4 criminalişti, cu 2 câini de urmă, 5 jandarmi