Cladirea e monumentala si degaja un aer martial, potrivit cu placa de la intrare: "Parchetul General'. Pe trotuarul cat o sosea sunt parcate automobile moderne si stralucitoare, in jurul carora soferi cu mutre de soferi isi fac de lucru, asteptand sefii. Poarta costume bleumarin, care stau pe ei ca puse cu furca.
Intru, printre drapelul tricolor si cel al Uniunii Europene, insa un politist intervine: "Dumneavoastra?'. Lamuresc scopul vizitei: am o citatie la procurorul X. "Iesiti din cladire si intrati prin dos, la a treia usa'. Dupa socoteala mea, voi ajunge in acelasi loc, drept pentru care insist sa urc direct. "Nu se poate. Publicul intra prin spate. Ordin de la superiori'. Gradatul are in glas falsa politete a slujitorului cu stapani puternici si, spre a fi mai convingator, s-a ridicat in picioare. Pesemne ca ochii inca ma tradeaza. Cum sunt hotarat sa fac experimentul pana la capat, ma intorc si dau ocol.
In spate, la a treia usa, s-a descarcat mobilier nou. Ambalaje mari de carton stau imprastiate dinaintea intrarii, ocupand binisor curtea, pe care un gard viu o desparte de strada. O duba jalnica tocmai a franat brusc, la un pas de mine, si din ea au coborat, cu laturile pregatite, patru hingheri tuciurii. Abia acum observ cei trei caini slabi, tolaniti la umbra pubelelor. Suntem inconjurati. Trapperii m-au lasat insa in afara cercului, care e tot mai mic. Par siguri de victorie, asaltand necuvantatoarele din doua parti. Pe una dintre laturi, Parchetul General, impozant, nu lasa scapare, iar dincolo e gardul viu, care, in mintile tuciuriilor, pare sa fie la fel de necrutator. Eroare! Cainii, toti, printr-un salt marunt, l-au depasit. Hingherii suduie, uitandu-se prostiti unul la altul, cu mainile blegite brusc. Victoria patrupedelor m-a inviorat. Parcurg scarile, intru si inteleg: ma aflu in fata unei porti-detector, ca o ghilotina
