Astăzi e Ziua Internaţională a Vârstnicului. Dacă e să ne luăm doar după numărul de pensionari din Vrancea, regimentul sărbătoriţilor de astăzi numără aproape 80 de mii de suflete. Numărul lor va rămâne în general constant pentru că şi anul acesta, ca în atâţia alţi ani, vor trece pe lumea cealaltă, potrivit statisticilor, aproximativ 3.500. Mulţi dintre ei mor cu zile, roşi de bolile pe care nu le pot trata din lipsă de bani. Sau mor pur şi simplu de foame şi de inimă neagră, uitaţi în cămăruţele lor duhnind a mizerie, de fiii şi fiicele lor...

Am auzit deunăzi, în microbuz, o replică a unui adolescent care m-a lăsat mască: „bătrânii ar trebui omorâţi cât sunt tineri“! Adică şi eu, peste vreo câţiva ani, ar trebui să mă dezintegrez numai pentru că mişcările-mi vor deveni mai încete şi nu voi mai reuşi, de exemplu, să cobor sprinten dintr-un microbuz, enervându-i din acest motiv, pe ceilalţi. Chiar să nu ştie tânărul în cauză, şi alţii ca el, că pe negândite, vom ajunge cu toţii la capătul scării pe ale cărei trepte coborâm, la unison, câte o zi, o dată?! Deci uşurel, atenţie la trepte, să coborâm cu grijă, pentru că imediat ajungem şi la capătul lor, şi la bătrâneţi. Bătrâneţi zic, şi nu bătrâneţe, pentru că se adună mai multe într-un singur om: e bătrâneţea singurătăţilor şi azilului, bătrâneţea inimii, bătrâneţea osteoporozei şi a fracturilor de şold, bătrâneţea ochilor, a pielii, bătrâneţea durerilor, bătrâneţea atacurilor cerebrale, a incontinenţei, a paraplegiilor...

Toate acestea sunt feţe ale aceleiaşi realităţi, sărbătorită astăzi: bătrâneţea.

Mie nu mi-e frică, silă sau milă de bătrâni. Chiar îmi plac! Îmi place de ei când vor să ţină pasul cu vremea. Când sunt arţăgoşi. Când joacă toată ziua cărţi sau table. Când îi văd în piaţă sau dimineaţa pe stradă, cu pălăriuţe şi costume roase de vreme. Când îşi bârfesc vecinii sau îşi duc