Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia reia luni negocierile cu Troica creditorilor internaţionali

Publicat in Romania Libera, duminică 30 septembrie 2012 ·

Guvernul elen se pregăteşte pentru noi negocieri dure, începând de luni, cu reprezentanţii Troicii creditorilor internaţionali asupra măsurilor de austeritate necesare continuării programului de ajutor financiar extern, odată cu revenirea delegaţiei acestora la Atena, potrivit Kathimerini, potrivit Mediafax.

Ministrul de Finanţe, Yannis Stournaras, arhitectul unui pachet de austeritate de 13,5 miliarde de euro propus creditorilor, ar trebui să se întâlnească luni cu reprezentanţii Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional, care trebuie să sosească duminică la Atena.

Ulterior, membrii delegaţiei urmează să discute şi cu premierul elen, Antonis Samaras, dar şi cu partenerii de coaliţie ai acestuia, liderul socialiştilor, Evangelos Venizelos, şi cel al Stângii Democratice, Fotis Kouvelis.

Potrivit unor surse, în cadrul guvernului există un anumit grad de nelinişte din cauza lipsei de informaţii privind intenţiile trimişilor Troicii, precum şi în urma mesajelor mixte transmise de creditorii externi în ultima săptămână. De exemplu, există temeri că reprezentanţii Troicii ar putea tergiversa negocierile pentru a lăsa ţărilor din zona euro şi FMI mai mult timp să se decidă asupra abordării problemei Greciei.

Au existat şi unele semnale pozitive din Europa, notează Kathimerini. Revista germană Focus a scris, citând surse din Parlamentul European, că Grecia va primi în mod sigur tranşa de 31,5 miliarde de euro a ajutorului extern, chiar dacă nu a reuşit să-şi respecte angajamentele privind reformele economice.

Nu este, însă, clar când vor întocmi reprezentanţii creditorilor raportul necesar pentru eliberarea fondurilor.

Surse guvernementale au indicat Kathimerini că un acord final asupra pachetului de măsuri de austeritate este puţin probabil înainte de sfârşitul săptămânii următore. Între timp, în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 3 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 58 minute
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°