Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum te imbraci in 2013, ca sa nu pari demodata (Galerie foto)

Publicat in Ziare.com, duminică 30 septembrie 2012 ·

Moda anului 2013 este deja bine pusa la punct, iar mostre ale acesteia au fost deja prezentate la Saptamana Modei, atat la Paris si Londra, cat si la Milano sau New York.

Iata ce e bine sa achizitionezi in materie de vestimentatie si la ce sa renunti, pentru a fi in ton cu timpurile, potrivit Glamour:

Investeste intr-un sacou scurt, acesta fiind unul dintre elementele preferate ale designerilor pentru 2013. Iti va da un aer sobru, serios, atunci cand iti doresti asta, sau casual, cand intervin atitudinea si accesoriile.

Nu uita ca este bine sa ai o rochita simpla, alba, asa cum trebuie sa ai si una neagra in sifonier. Mai ales pe timpul serii, la evenimente, aceasta poate sa fie incredibil de sexy si sa te scoata din anonimat.

Combinatiile dintre alb si gri sunt si ele in voga in 2013. Opteaza fara emotii pentru imprimeuri, cu cat mai mici, cu atat mai bine.

Nu uita de dungi, indiferent de culorile lor si felul in care sunt dispuse. Pot sa fie verticale, orizontale sau asezate in diverse alte modele. Si uita de mitul conform caruia cele orizontale te ingrasa.

Cauta in sertarul cu lenjerie si incearca fel de fel de combinatii pana ce piesele nu mai amintesc de scopul pentru care au fost create. Fii creativa cu ceea ce ai si nu va exista riscul sa te intalnesti pe strada cu cineva care purtand haine asemanatoare.

Nu te da in laturi de la imprimeul floral. Poti chiar sa-l combini cu alte modele, precum bulinele. Daca ai ales sa fii indrazneata, combinand doua tipuri de imprimeu, uita de accesorii.

Poti imbraca haine supradimensionate, largi, insa numai daca tii cont de regula de baza: o singura piesa larga la o tinuta. Porti o astfel de bluza? Completeaza cu un pantalon skinny. Ai o bluza pe langa corp? I

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Zonele aflate sub alertă meteo de vijelii, în timp ce este cod roșu de caniculă în București și șase județe. Prognoza meteo, actualizată

HotNews acum 7 minute
Șase județe și București se află astăzi, 22 iulie, sub cod roșu de caniculă. Tot astăzi, de la ora 12.00, intră în vigoare și o alertă meteo cod galben de instabilitate atmosferică. Este vizată aproape toată partea de est a țării, inclusiv zone care

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 53 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

OMV Petrom a achiziționat nava de foraj cu care va explora zona Mării Negre din Bulgaria

HotNews acum 55 minute
OMV Petrom și NewMed Energy Balkan, subsidiară a companiei israeliene New Med Energy, a anunțat marți contractarea navei pentru forarea a două sonde de explorare offshore în Marea Neagră, în largul Bulgariei. Contractul a fost atribuit către Noble C

Peste 80 la sută dintre cazurile de cancer pulmonar sunt depistate în stadii avansate de boală/ Studiu unic în România realizat la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara

News.ro acum 13 minute
Cancerul pulmonar continuă să ocupe în România primul loc ca mortalitate, atunci când este vorba despre o boală oncologică, şi locul al doilea ca incidenţă. În fiecare an, în România sunt depistate peste 12.000 de noi cazuri de afecţiuni oncologice

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Gandul acum 8 minute
Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii. Conform l

România, locul 10 la Campionatul Mondial de Polo, în ciuda unei reveniri incredibile în fața Japoniei

Gazeta Sporturilor acum o ora
Naționala masculină de polo a României a terminat Campionatul Mondial pe locul 10, după o înfrângere la limită în fața Japoniei, 19-20 (16-16). La finalul celor 4 reprize, scorul era 16-16, iar asiaticii s-au impus în urma unei runde de penalty-uri.

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°