Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mobius: Sectorul resurselor naturale, bunurile de consum şi serviciile pot creşte rapid în România

Publicat in Gandul, duminică 30 septembrie 2012 ·

Sectoarele resurselor naturale, bunurilor de consum şi serviciilor au în România şanse de creştere rapidă, apreciază Mark Mobius, preşedintele executiv al grupului Franklin Templeton Emerging Markets.

"În România, consumatorul tipic devine mai bogat (…) într-un ritm lent, dar acesta este lucrul pe care îl putem vedea. Ar fi interesant să urmărim evoluţia bunurilor de consum în România. O a treia zonă care nu este dezvoltată, dar credem că va putea fi dezvoltată puternic este cea a serviciilor suport pentru diverse domenii", a declarat Mobius la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV.

El crede că specialiştii din sectorul minier şi de petrol şi gaze au venituri ridicate. "Având în vedere mecanizarea de astăzi, există salariaţi foarte bine plătiţi", a spus el.

Şeful Franklin Templeton Emerging Markets, administratorul Fondului Proprietatea, crede că locuri de muncă foarte bune pot fi şi în retail şi servicii şi că România este atractivă pentru investiţii datorită entuziasmului oamenilor şi resurselor minerale şi agricole, care pot susţine creşterea economică.

"Există oameni inteligenţi, o populaţie tânără relativ inteligentă, care s-a dezvoltat în ultimii ani de la căderea regimului comunist şi acum se intră într-o nouă era. Mulţi sunt entuziasmaţi de ceea ce văd că este posibil şi aceasta este o resursă importantă. Românii lucrează peste tot în întreaga lume şi sunt foarte bine priviţi oriunde merg. Al doilea motiv este că România are resurse, resurse minerale, petrol, gaze, diferite tipuri de minerale, aurul ar fi un exemplu", a afirmat el.

Întrebat ce ar face dacă ar fi un tânăr om de afaceri, la începutul carierei, venit în România cu 10.000 de euro, Mobius a spus că în primul rând ar investi în educaţia sa, într-un domeniu care să îi placă.

"Să fac ceva ce îmi place, cred că este cel mai important lucru. D

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale. Lasconi: Georgescu este un admirator pe faţă a lui Vladimir Putin, împotriva NATO şi UE / Ce mesaj i-a transmis Călin Georgescu

Mediafax acum 35 minute
Candidata USR la prezidenţiale, Elena Lasconi, a făcut luni seară primele declaraţii de la anunţarea rezultatelor primului tur de alegeri. Ea a spus că România se află la o răscruce între păstrarea democraţiei şi „putinism”. Şi candidatul independen

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum o ora
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 6 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum 2 ore
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 5 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Atac armat la Londra. O fetiță de 8 ani și un bărbat, grav răniți după ce un tânăr a tras focuri de armă din mașină: ”O scenă îngrozitoare”

Ziare.com acum 3 ore
Un nou incident la Londra. Duminică, 24 noiembrie, un individ în vârstă de 22 de ani a tras mai multe focuri de armă dintr-o mașină, în care se aflau doi copii de 8 și 2 ani. Un bărbat și fetița de 8 ani au fost grav răniți. A fost atac armat în ves

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Călin Georgescu: Politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat / Sunt acuzat de extremism - total fals / Râmânem direct legaţi de valorile europene, dar trebuie să ne regăsim valorile noastre - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, clasat pe primul loc în urma scrutinului de duminică, respinge acuzaţiile că ar fi extremist şi afirmă că ”politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat”. ”Râmînem direct legaţi de valori

Reacția lui Traian Băsescu la demisia lui Ciolacu: „Marcelee! Sună-l pe Trump și spune-i că… nu mai ești”

HotNews acum 3 ore
După anunțul demisiei lui Marcel Ciolacu de la conducerea PSD, fostul președinte Traian Băsescu a comentat gestul social-democratului într-o manieră ironică, făcând trimitere la convorbirea telefonică pe care premierul ar fi avut-o recent cu președi

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°