Muzeul Etnografic al Transilvania a găzduit serbarea numită Zilele Culturii Armene. În cadrul acesteia, a fost lansată monografia oraşului Gherla, numit odinioară Armenopolis şi care era considerat odinioară drept capitala armenilor din România. De fapt, Gherla, întemeiat de emigranţii armeni din Moldova, a fost primul oraş baroc sistematizat din lume.
Ce spun autorităţile
„Organizarea unei astfel de manifestări culturale la Cluj este mai mult decât necesară şi utilă în condiţiile în care minoritatea armeană a avut o contribuţie extrem de importantă la dezvoltarea judeţului şi la conturarea caracterului multietnic şi multicultural al acestuia, comunitatea armeană dând regiunii numeroase personalităţi şi valori care au făcut cinste Clujului", a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu. Manifestarea a mai cuprins organizarea unui bazar armenesc, în care au fost expuse obiecte care au fost confecţionate de armenii din Cluj. Muzeul Etnografic al Transilvania a găzduit serbarea numită Zilele Culturii Armene. În cadrul acesteia, a fost lansată monografia oraşului Gherla, numit odinioară Armenopolis şi care era considerat odinioară drept capitala armenilor din România. De fapt, Gherla, întemeiat de emigranţii armeni din Moldova, a fost primul oraş baroc sistematizat din lume.
Ce spun autorităţile
„Organizarea unei astfel de manifestări culturale la Cluj este mai mult decât necesară şi utilă în condiţiile în care minoritatea armeană a avut o contribuţie extrem de importantă la dezvoltarea judeţului şi la conturarea caracterului multietnic şi multicultural al acestuia, comunitatea armeană dând regiunii numeroase personalităţi şi valori care au făcut cinste Clujului", a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu. Manifestarea a mai cuprins organizarea unui bazar armenesc, în care au fost expuse obiecte car