Salonul Auto de la Paris care se desfăşoară în perioada 29 septembrie – 14 octombrie, aduce în atenţia publicului câteva concepte şi maşini noi din gama supersport.
Firmele consacrate în acest domeniu încearcă, pe lângă creşterea performanţelor, să aducă inovaţii şi în ceea ce priveşte designul şi chiar economia de combustibil.
Bugatti Veyron 16.4 Grand Sport Vitesse. Modelul este inspirat după faimosul Bugatti Type 37A construit în 1928, care a câștigat multe Grand Prix-uri la vremea sa.
Maşina are un motor de 7,9 litri W16, care dezvoltă 1200 de cai putere şi un cuplu de 1.500 Nm între 3.000 și 5.000 rpm. Atinge 100 de km/h cu start de pe loc în 2,6 secunde. Viteza de vârf este estimată undeva pe la 410 km/h, ceea ce înseamnă că este cel mai puternic rapid aflat în producție.
Amortizoarele derivate din curse au grijă acum ca mașina să fie balansată, jantele noi de 20 de inch sunt acum mai ușoare, iar tracțiunea integrală e esențială pentru a te ține pe drum.
Pentru ca să se poată rula cu mașina dincolo de 100 de km/h fără să fie nevoie să se pună acoperișul, inginerii au gândit și un spoiler nou, care să limiteze deranjul provocat de curenții de aer. Pe scurt, asta înseamnă că acum mașina poate fi condusă decapotată în condiții de confort maxim până pe la 200 km/h.
La interior, Vitesse este construit din fibră de carbon, aluminiu și magneziu. Consola centrală, un logo EB pe pielea de pe scaune sau bucăți din centurile de siguranță, toate au acum elemente din fibră de carbon.
Peugeot Onyx. Noul supercar al francezilor de la Peugeot vine cu un design deosebit.
Exteriorul este caracterizat prin constrastul pronunţat dintre culorile şi materialele folosite pentru realizarea caroseriei. Astfel, uşile şi aripile laterale realizate manual din cupru se îmbină cu panourile din fibră de carbon vopsite în negru mat. La scu