Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un turc, cetãtean de onoare al municipiului Bârlad

Publicat in Vremea Noua, luni 1 octombrie 2012 ·

Vineri, 28 septembrie, la sedinta ordinarã a CLM Bârlad, cei 19 consilieri prezenti au aprobat proiectul de hotãrâre prin care fostul director general al SC Rulmenti SA Bârlad, Harun Adiguzel, care iese anul acesta la pensie, va primi titlul de „Cetãtean de Onoare al Municpiului Bârlad”.

Acordarea acestui titlu important celui care a condus fabrica de rulmenti bârlãdeanã, dupã privatizarea ei din 1998, a fost propusã de primarul municipiului Bârlad, Constantin Constantinescu, care si-a motivat propunerea prin faptul cã Harun Adiguzel, în calitate de director al celei mai importante societãti comerciale din judetul Vaslui, nu numai din Bârlad, a revitalizat activitatea acesteia, iar pe perioada crizei economice a păstrat locurile de muncã a mii de bârlãdeni, astfel cã acestia nu au suferit prea mult în tranzitia economicã grea pe care au traversat-o în anii 2009 – 2011. „Interesul domnului Harun fatã de orasul nostru si de locuitorii sãi îl recomandã cu cãldurã ca fiind îndreptãtit sã primescã titlul de cetãtean de onoare.”, a mentionat primarul Constantin Constantinescu. Harul Adiguzel s-a nãscut în anul 1956 în localitatea Beyyala din Turcia si s-a remarcat la învãtãturã încã din anii de scoalã, devenind absolvent al Facultãtii de inginerie mecanicã al renumitei Universitãti „Gazi” din Ankara. Si-a luat doctoratul în fabricarea rulmentilor în Germania si s-a angajat la compania Peugeot ca fiind responsabilul cu achizitia rulmentilor. Cu o bogatã experientã în materie de rulmenti Harun Adiguzel se întoarce în Turcia unde i se încredinteazã supervizarea constructiei primei fabrici de rulmenti din Turcia. În anul 1996 si-a fondat propria companie iar în 1998 vine personal în România sã verifice potentialul fabricilor de rulmenti scoase la vânzare. Asa a ajuns la Bârlad, cu compania Kombassan, angajat la revitalizarea fabricii de rulmenti. Sub conducerea sa, t

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns / Fata a fost găsită în Bragadiru

News.ro acum 23 minute
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. IPJ Ilfov precizează că fata a fost găsită în Bragadiru şi nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada î

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 46 minute
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum 2 ore
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Putin şi Kim au semnat un acord de parteneriat strategic

G4Media acum 37 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri, la Phenian, un acord de parteneriat strategic, relatează agenţiile de presă ruse, conform France Presse, transmite Agerpres. Cu toate acestea, conţinutul documen

UPDATE - Ciucă, întrebat ce se întâmplă cu data alegerilor prezidenţiale: Ce trebuie / Problema candidatului comun cred că a ieşit din raza de interes a amândurora

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri, că data alegerilor prezidenţiale va fi stabilită în funcţie de ceea ce vor românii. Liberalii vor ca alegerile să aibă loc în decembrie, în timp ce social-democraţii preferă ca scrutinul să aibă

România preia comanda unei grupări navale NATO până la finalul anului. Unde își desfășoară misiunea

Ziare.com acum o ora
România va prelua până la finalul anului comanda unei grupări navale NATO. Pentru a doua oară în patru ani, comanda SNMCMG-2 va fi preluată de Forţele Navale Române, au anunțat acestea miercuri, 19 iunie. Misiunea desfășurată vizează lupta contra mi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 3 ore
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Studiu: Românii sunt tot mai interesaţi să cumpere o locuinţă

Mediafax acum 2 ore
Intenţia de a cumpăra o locuinţă în următoarele 12 luni este aproape de nivelurile din perioada 2006-2008, conform unei analize recente Colliers bazată pe datele Eurostat pentru piaţa imobiliară din România. Aceasta arată o revenire semnificativă a

Andrei Pitiș vine la Update GO4IT #2. Podcastul apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro

Gandul acum o ora
Andrei Pitiș vine la episodul doi al podcastului „Update Go4it”. Emisiunea apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro. Andrei Pitiș este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din sectorul IT local. De asemenea, el este un antreprenor de

Motociclism: Accident teribil la Honda Junior Cup, în Brazilia. Un pilot în vârstă de doar nouă ani a murit

News.ro acum 3 ore
Un pilot argentinian de motociclism, în vârstă de doar nouă ani, a murit după ce a suferit răni grave într-un accident în timpul unei sesiuni de antrenament la o competiţie de juniori din Brazilia, relatează BBC. Lorenzo Somaschini concura vineri în

Vremea

București
acum

32°
mie.

22°/35°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

33°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°