Noul an universitar a fost deschis oficial, duminică, 30 septembrie, printr-o ceremonie desfășurată la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia. Cu emoția specifică oricărui început, sute de studenți, părinți și cadre didactice au fost introduși în atmosfera de studiu prin mesajele de bun venit ale oficialilor Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, ai orașului și județului, dar și al ministrului Educației, Ecaterina Andronescu.
Pe lângă studenți, părinți și profesori, la deschiderea noului an universitar au participat și primarul Mircea Hava, prefectul Dan Simedru, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman, deputații Călin Potor și Clement Negruț.
Ca în fiecare an, primarul Mircea Hava le-a urat studenților bun venit în Alba Iulia și în noul an universitar și i-a îndemnat pe aceștia să fie veseli, să se bucure de „clipa” pe care o reprezintă studenția. „Alba Iulia este mândră de voi, Alba Iulia avea nevoie de voi, sunteți peste 10% din populația orașului, sunteți cei care aduceți tinerețe și frumusețe. Dacă ar fi după mine, aș dori să fiți peste 20% din populația orașului”, le-a transmis primarul studenților. De asemenea, și la începutul acestui an școlar, Primăria îi va premia cu bani (între 320 și 250 lei) pe cei mai buni studenți ai anului precedent, care au obținut media 10 sau foarte aproape de 10.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, prezentă la festivitatea oficială de deschidere le-a transmis studenților și profesorilor din Alba Iulia să „crească frumos” în acest an, să își stabilească prioritățile academice, dar să nu uite să se bucure de viață în acest timp. Aceasta a subliniat totodată importanța Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia pentru oraș, dar și la nivel național. „Cred că orice român poartă în suflet orașul Alba Iulia pentru că poartă în suflet istoria neamului său. De aceea cred că