FC Petrolul – Steaua Bucuresti se va disputa duminica seara de la ora 21,30 cu casa inchisa, toate biletele fiind vandute. Se anunta un meci foarte interesant in cadrul etapei a 10 a Ligii I la fotbal
Derby-ul de diseară, de la Ploieşti, îl va avea la centru pe Marius Avram. “Centralul” bucureştean, care poartă ecuson FIFA, n-a arbitrat în acest sezon nici un joc al celor două echipe. Antrenorul Petrolului a anunţat că echipa sa va juca ofensiv în derbiul cu Steaua, refuzând să facă greşeala pe care a comis-o Rapidul în derbiul de luni seară.
Peste 260 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ‘Matei Basarab’ Ploieşti vor fi mobilizaţi, duminică, pentru a asigura măsurile de ordine publică la meciul dintre FC Petrolul şi Steaua Bucureşti, partida fiind catalogată drept una cu grad ridicat de risc.
Potrivit unui comunicat al Grupării Mobile de Jandarmi ‘Matei Basarab’ Ploieşti remis, vineri, presei, meciul va avea loc pe stadionul ‘Ilie Oană’ din oraş, de la ora 21.30, estimările arătând că aproximativ 13.500 de spectatori vor urmări partida. Astfel, jandarmii de la gruparea mobilă vor asigura, în cooperare cu celelalte forţe participante, ordinea şi siguranţa publică în zona imediată şi în cea apropiată arenei sportive şi vor acţiona şi pentru menţinerea ordinii publice pe traseele pe unde trec suporterii. Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul stadionului revine celor de la FC Petrolul Ploieşti, clubul încheind în acest sens un contract cu o firmă specializată de pază. Accesul pe stadion va fi permis spectatorilor începând cu ora 19.30.
Echipele probabile in meciul de diseara: Petrolul: Bornescu – Achim, Galamaz, Geraldo, Guilherme – Boudjemaa, Marinescu, Cristescu, Cristea – Grozav, Hamza. Steaua: Tătăruşanu – Georgiewski, Chiricheş, Martinovic, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Adi Popa, Tăn