Cea mai mare tragedie sportivă din URSS s-a petrecut acum 30 de ani, cu Dasaev şi Romanţev pe gazon. Nimeni n-a suflat o vorbă, morţii au fost trecuţi la ”Strict Secret”. 45 dintre ei erau tineri
Nu te priveşte în ochi. Bărbatul din faţa ta a văzut multe la viaţa lui, dar, cu toate acestea, nu saltă capul. Şi-a fixat un punct pe mochetă, s-a blocat în el. În mîini, mecanic, răsuceşte o bucată de hîrtie. A fost în Top Ten-ul mondial. Prin ’95, a salvat nouă mingi de meci, după care l-a învins pe Michael Stich. Peste 10 ani, cineva îl împuşca. A încasat două gloanţe de cauciuc. A cîştigat vreo trei milioane jumătate. Dar, cu toate astea, cînd povesteşte, ochii îi semnalizează o lacrimă.
“Era frig, al naibii de frig pentru octombrie! Unii vorbeau de minus 10 grade. Îmi aduc perfect aminte că mama mi-a spus să-mi iau izmene, da, izmene!, pe sub pantaloni şi să mă dau cu alifia aia minune a ei, cea care ţinea de cald”. Se opreşte, ca şi cum ar vrea să alunge o nălucă. “Mai bine că a fost frig. Stadionul avea 82.000 de locuri. Vă daţi seama, 82.000 de oameni? Aşa, au venit vreo 16.000. M-am dus împreună cu patru prieteni. Spartak Moscova avea meci cu Haarlem, din Olanda. Dasaev, Rinat Dasaev, marele portar, juca la noi. Şi Oleg, Oleg Romanţev, viitorul antrenor”.
Zăpada şi frigul au redus numărul victimelor
În încăpere-i cald, dar el suflă în mîini, cu un gest necontrolat. Aprinde o ţigară. Aruncă fumul şi continuă. “Stadionul Lenin nu avea scaunele acoperite. Plafonul se punea, parcă, prin 1997. Atunci, pe 20 octombrie 1982, au decis să deschidă doar două sectoare: A-ul şi C-ul. De acolo curăţaseră zăpada. În plus, C-ul se afla chiar lîngă o gură de metrou, ne ajuta. Am bătut cu 2-0. Meciul s-a terminat, gata, asta a fost tot! Ba, nu! Da, da, îmi aduc aminte că unii au plecat înainte de final. Era aproape nouă seara. Noi am mai rămas, pentru că
