Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culmea circulației: mort de beat, cu permisul suspendat, a făcut zob... MAȘINA POLIȚIEI!

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 30 septembrie 2012 ·

Un tânăr a băut toată noaptea la discotecă, și-a luat BMW-ul cu număr de Bulgaria, a culcat la pământ un indicator de circulație și s-a înfipt în Loganul postului de poliție. S-a întors liniștit la discotecă, unde polițiștii l-au depistat cu o alcoolemie de 0,86 în aerul expirat.

Poliţiştii din localitatea Adamclisi (Constanța) vor fi nevoiţi să meargă pe jos sau cu autoturismele personale, din cauza unui tânăr de 20 ani care le-a buşit maşina de serviciu, staţionată în faţa postului de poliţie.

S-a întâmplat noaptea trecută, puţin după ora 1.00 când, bine băut, Florin Cacenco a ieşit din discotecă şi a plecat spre casă la volanul BMW-ului său cu număr de Bulgaria, deşi avea permisul suspendat de două săptămâni.

În faţa postului de poliţie, chiar în curbă, a pierdut controlul volanului, a izbit un indicator de semnalizare şi în urma impactului a fost catapultat direct în maşina poliţiei, parcată regulamentar. Loganul poliţiei a fost astfel avariat în toată partea din spate, aripa stângă, dreaptă, semnalizări.

Buşitura puternică a fost auzită de şeful poliţei, aflat în post dar până să iasă, tânărul fugise de la locul faptei. BMW-ul, avariat şi el serios, s-a oprit însă câţiva metri mai încolo şi a fost abandonat de şoferul care s-a întors pe jos la discotecă, unde a fost găsit de poliţişti.

La testarea cu aparatul Drager a rezultat că șoferul avea o concentraţie de 0,86 g/l alcool în aerul expirat. Florin Cacenco a fost reţinut pentru 24 ore şi mâine urmează să fie deferit Judecătoriei Medgidia cu propunerea de arestare pentru conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului, distrugere şi părăsirea locului accidentului. Poliţiştii sunt supăraţi mai mult pentru faptul că, pentru o perioadă bună de timp, au rămas fără maşina de serviciu.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 11 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

NUMERELE extrase la tragerile loto de joi, 20 martie 2025

Gandul acum 33 minute
Joi, 20 martie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 23 martie 2025. La tragerile loto de duminică, 16 martie 2025, Loteria Română a a

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Peste 40 de palestinieni din Gaza, aduși în România. Misiunea a fost executată la solicitarea UE VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Peste 40 de cetățeni din Fâșia Gaza au fost preluați miercuri, 19 martie, din Israel și vor fi aduși în România, unde o parte din ei vor rămâne, iar ceilalți vor fi transferați în Norvegia și în Franța. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

Ministrul Daniel David lansează un proiect pentru introducerea inteligenței artificiale în școli. Ce se va întâmpla cu profesorii

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor dida

Papa Francisc nu mai are nevoie de masca de oxigen, anunţă Vaticanul

News.ro acum 7 ore
Papa Francisc nu mai foloseşte masca de oxigen pe timpul nopţii, a anunţat miercuri Vaticanul, adăugând că starea clinică a Sfântului Părinte, în vârstă de 88 de ani, se îmbunătăţeşte după mai mult de o lună de spitalizare, relatează AFP şi Reuters.

FRF anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”

Ziua Constanta acum 12 ore
Federația Română de Fotbal anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”. Potrivit Federației Române de Fotbal, „noul kit marchează începutul unei noi etape pentru Generația de Suflet,

Marius Tucă Show începe joi, 20 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

UPDATE Știri Constanța Un TIR s-a răsurnat la sensul giratoriu în Ovidiu. Autovehicolul transporta porci (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 19 martie a.c. , Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în Constanța. Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, incidentul a avut loc la sensul giratori

Victor Ponta: „Dacă ajung președinte, voi opri toate DOSARELE POLITICE, inclusiv pe cele ale lui Călin Georgescu”

Gandul acum 6 ore
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache”, Victor Ponta, a discutat despre rolul principalilor actori politici, despre influența lor asupra procesului electoral și despre viziunea sa privind viitorul ț

Vremea

București
acum

joi

1°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

-2°
joi

-2°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/11°
Constanta
acum

joi

3°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

-4°
joi

-4°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°