In acest week-end la Teatrul National Bucuresti a avut loc premiera celei dintai piese din stagiunea 2012-2013. Sortii au decis ca aceasta sa fie "Scrisoarea', in talmacirea scenica a lui Horatiu Malaele – combinatie suficienta pentru a starni curiozitatea oricui.
Mai poate fi Caragiale stors? Reinterpretat? Reclacisizat? In fine, expus in piata publica? Scepticii pot spune ca "nu prea'. Adevarul ne rezerva, insa, unele surprize…
Am pornit catre "Scrisoarea..' avand in minte rolul magistral pe care, in 1983, Malaele il facea cu al sau Rica Venturiano, in montarea scenica a Soranei Coroama Stanca pentru Teatrul National de Televiziune. In mod intentionat refuzasem sa citesc ce se scrisese despre piesa, iar caietul-program il pastrasem pentru "desert', la final.
Pentru mine, timpul scurs pana la aparitia lui Malaele a fost o dulce asteptare. Avea sa fie cetateanul turmentat? (marturisesc ca asta era prima mea banuiala). Pristanda? Hmmm…Ei bine, nu! Asteptarea a luat sfarsit catre finalul piesei, atunci cand un un Agamemnon Dandanache desprins parca dintr-un Kusturita de zile mari si-a facut aparitia impins intr-un scaun cu rotile. Asteptarea a meritat!
Ce a facut in acest timp Malaele regizorul? A bricolat fragmente de text, a schimbat actele intre ele, a schitat o lume pasionala, grasa si sexuala, s-a sprijinit pe numele unor actori cu greutate (Mircea Rusu, Virgil Ogasanu, Mihai Constantin, etc) – a creeat o uzina groteasca. A colaborat excelent cu scenografa Maria Miu si i-a incredintat muzica lui Razvan Diaconu. A reusit sa-l reinventeze pe Caragiale.
In acest week-end la Teatrul National Bucuresti a avut loc premiera celei dintai piese din stagiunea 2012-2013. Sortii au decis ca aceasta sa fie "Scrisoarea', in talmacirea scenica a lui Horatiu Malaele – combinatie suficienta pentru a starni curiozitatea oricui.
Mai poate fi Caragi
