Președintele Franklin Templeton Emerging Markets, Mark Mobius, este de părere că în Europa nu putem vorbi de o criză în adevăratul sens al cuvântului, iar starea de panică de pe piețele financiare este una creată artificial.
"Nu cred că avem o criză, cred că foarte multe din argumentele privind o criză globală sunt inventate. Este adevărat că ritmul de creştere la nivelul Europei a încetinit, dar este un lucru pe care l-am putut sesiza de mai multă vreme”, a declarat Mobius la emisiunea ”După 20 de ani”, la Pro TV. ”Cred că există mulţi investitori care ar vrea să vadă UE destrămându-se. Este vorba de oameni care nu își doresc reforma și de cei care nu își doresc o monedă euro puternică”, a mai spus el.
Mark Mobius a lăsat să se înțeleagă că asistăm, practic, la un atac speculativ asupra monedei europene și asupra Uniunii Europene în ansamblul său, din partea celor care au mizat pe deprecierea euro pe piețele valutare internaționale. Printre ei se numără unele dintre cele mai mari bănci și fonduri de investiții din lume. Acestora li s-ar alătura și companii care au un interes în dezmembrarea euro și revenirea la monedele naționale, din rațiuni comerciale.
Mobius rămâne totuși optimist
Șeful Franklin Templeton, companie care administrează în România Fondul Proprietatea, este însă optimist în privința viitorului uniunii economice și monetare europene. ”Este foarte interesant cursul de schimb al euro, care în raport cu dolarul și alte monede nu a devenit mai slab. Ceva se întâmplă, care ne arată că oamenii încă au încredere în euro”, și-a explicat Mobius viziunea.
Referitor la România, Mark Mobius a afirmat că ar fi bine să facem eforturile necesare pentru a intra în zona euro, tocmai pentru a beneficia de potențialul extraordinar al acesteia, și că este improbabil să intrăm din nou în recesiune în acest an, în ciud