Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băiatul înjunghiat mortal în Ferentari era un elev strălucit la învăţătură şi olimpic la limbi străine! Atacatorul i-a înfipt cuţitul în inimă din cel mai stupid motiv!

Publicat in Cancan, duminică 30 septembrie 2012 ·

Andrei Ungureanu a stat, vineri, cu prietenii lui în parc până noaptea târziu. La un moment dat, el s-a ridicat de pe o bancă şi a plecat cu un prieten să se îmbrace. Atunci a fost atacat de un bărbat, care avea un defect la ochi. Agresorul a scos cuţitul şi l-a înjunghiat pe Andrei pentru că i s-a părut că băiatul se uita insistent la el.

La câteva minute după atac, o persoană care trecea întâmplător pe stradă a sunat la 112 şi două echipaje SMURD au ajuns la faţa locului. Andrei abia mai putea respira, iar prietenul său era tăiat la mână.

"Îl aşteptam să vină acasă. De la 3 dimineaţa nu am mai avut stare. Am auzit salvările, dar nu m-am gândit că este vorba despre el. La patru m-au sunat să-mi spună că e mort", a spus bunica băiatului.

Cu toate că medicii au încercat manevre de resuscitare, tânărul nu a mai putut fi salvat. Andrei Ungureanu era un elev stralucit, olimpic la limbi straine şi câştigător al unei diplome de excelenţă, datorită rezultatelor foarte bune la învăţătură.

Daca va fi prins, atacatorul din Ferentri ar putea fi închis ani buni, pentru omor calificat. Autorităţile au declarat că ancheta este una foarte dificilă pentru că nu există martori care să le dea indicii deste atacator. Poliţiştii au găsit cuţitul cu care cei doi au fost înjunghiaţi.

Prietenul lui Andrei este un personaj cheie în această anchetă şi se pare că la câteva ore după incident a putut să stea de vorbă cu autorităţile.

Cazul din Ferentari este unul foarte grav, iar aceste întâmplări nu pot fi permise! Ce crezi că ar trebui făcut pentru a preveni astfel de întâmplări tragice?

Andrei Ungureanu a stat, vineri, cu prietenii lui în parc până noaptea târziu. La un moment dat, el s-a ridicat de pe o bancă şi a plecat cu un prieten să se îmbrace. Atunci a fost atacat de un bărbat, care avea un defect la ochi. Agresorul a scos cuţitul şi l-a înj

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 11 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°