Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNCD îi va audia mâine pe reprezentanţii echipei de fotbal Steaua

Publicat in Adevarul, luni 1 octombrie 2012 ·

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba Ferenc, a declarat, agenţiei Mediafax, că i-a chemat, mâine, la audieri, pe reprezentanţii clubului Steaua şi ai Ligii Profesioniste de Fotbal. Printre cei convocaţi se numără managerul general Mihai Stoica şi fostul crainic Gabriel Safta. Se investighează incidentele de la derbyul cu Rapid, din etapa cu numărul 9 a Ligii I.

"Sunt două sesizări făcute, una de la FC Rapid, semnată de domnul Zotta şi una de la Partida Romilor. Nu ştiu dacă cea din partea clubului Rapid este făcută de Liga Suporterilor Rapidişti, eu am văzut una semnată de domnul Zotta şi una din partea Partidei Romilor. Mâine (n.r - marţi) sunt programate audieri şi după faza de audieri se va face un raport care va fi analizat în prima şedinţă de colegiu. Miercuri este programată o şedinţă de colegiu, dar nu ştiu dacă va fi introdus dosarul sau nu, depinde dacă va fi pregătit pentru luarea unei decizii. La audieri am citat clubul Steaua, LPF, pe domnul Gabi Safta şi pe domnul Stoica Mihai şi am cerut un punct de vedere de la FRF", a declarat preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Comentând afirmaţiile făcute luni de Gigi Becali, Asztalos Csaba Ferenc a dorit să-i reamintească finanţatorului FC Steaua faptul că în Colegiul Director al CNCD majoritari sunt românii, doar doi membri fiind de naţionalitate maghiară: "Eu nu pot răspunde tuturor lucrurilor imaginare pe care le spune domnul Becali. Eu am înţeles că pentru domnul Becali un cetăţean român trebuie să fie neapărat român. Sunt aprecierile şi judecăţile de valoare ale domnului Becali. Poate îşi aminteşte însă că întâmplător atunci când Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni antrenor era un maghiar, poate îşi aminteşte că a avut în lot maghiari cum a fost cazul domnului Boloni sau îşi aminteşte că a avut şi alte minorităţi în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 38 minute
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 2 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 3 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum o ora
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 5 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Premierul ungar Viktor Orban va ține un discurs săptămâna aceasta la Universitatea de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tușnad

HotNews acum o ora
Câteva sute de persoane sunt așteptate să participe săptămâna aceasta la cea de-a 34-a ediție a Universității de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tușnad, premierul ungar Viktor Orban urmând să își susțină tradiționalul discurs în cursul zilei de sâmbăt

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

35°
lun.

19°/36°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°