Târgul Slow Food – produse bune, preţuri de multe ori piperate
Târgul Slow Food nu s-a dezminţit şi a adus producători care au venit cu marfă de bună calitate. De la miere şi turtă dulce până la diverse brânzeturi şi caşcavaluri, dulceţuri şi produse din carne. După comentau mulţi dintre cei care au fost sâmbătă şi duminică în Piaţa Sfatului, preţurile erau cu mult peste posibilităţile lor de achiziţie (cazul brânzeturilor maturate şi al caşcavalurilor de import, care se vindeau unde la plus-minus 100 de lei/kilogram sau dulceaţa de afine – 100 de lei/borcanul de 2 kilograme).
În schimb, lumea s-a îngrămădit la producătorii de brânzeturi „clasice” şi la producătorii de preparate din carne, unde preţurile nu depăşeau cele din carmangerii. Mai trebuie spus că aceşti producători care au avut succes în prima zi a târgului sunt din Rodbav, Rupea, Fundata sau din secuime. Târgul Slow Food – produse bune, preţuri de multe ori piperate
Târgul Slow Food nu s-a dezminţit şi a adus producători care au venit cu marfă de bună calitate. De la miere şi turtă dulce până la diverse brânzeturi şi caşcavaluri, dulceţuri şi produse din carne. După comentau mulţi dintre cei care au fost sâmbătă şi duminică în Piaţa Sfatului, preţurile erau cu mult peste posibilităţile lor de achiziţie (cazul brânzeturilor maturate şi al caşcavalurilor de import, care se vindeau unde la plus-minus 100 de lei/kilogram sau dulceaţa de afine – 100 de lei/borcanul de 2 kilograme).
În schimb, lumea s-a îngrămădit la producătorii de brânzeturi „clasice” şi la producătorii de preparate din carne, unde preţurile nu depăşeau cele din carmangerii. Mai trebuie spus că aceşti producători care au avut succes în prima zi a târgului sunt din Rodbav, Rupea, Fundata sau din secuime.