Iresponsabilitatea politică și goana după capital electoral au transformat privatizarea Oltchim într-un show mediatic de rău augur pentru combinat. Lipsa unui investitor strategic și a unei privatizări reale duce doar la insolvență.
Am putea spune că este păcat ce se întâmplă la Oltchim, însă nu mai putem zice decât că este jenant. Un circ mediatic în care afacerea în sine, destinele oamenilor și viitorul unui oraș întreg au trecut pe locul secund, iar bătălia politică, câștigarea de electorat și imaginea publică sunt principalele ținte ale actorilor.
Indiferent de ce se va întâmpla luni, 1 octombrie, când se va afla dacă Dan Diaconescu plătește pachetul de acțini câștigat la licitație sau nu, soarta Oltchim pare a fi una singură: insolvența. Cu un spectru major al falimentului, știut fiind că peste 90% dintre societățile autohtone intrate în insolvență sfârșesc prin faliment. Principala problemă a combinatului nu este doar plata salariilor restante și găsirea capitalului de lucru, ci datoriile și asigurarea materiei prime. Adică Arpechim, fără de care combinatul vâlcean degeaba își reia activitatea.
Ar fi trebuit spus de la bun început că contează mult mai puțin banii pentru creanța AVAS, și mai mult banii pentru investițiile de care are nevoie Oltchim. Bani pentru mediu, o sumă estimată la circa 90 milioane euro, pentru preluarea Arpechim, pentru plata utilităților la zi și a cheltuielilor de funcționare.
Fără Arpechim nu se poate
„Un eșec este un eșec, nu dă bine. Dar ca semnatar al acordului cu FMI, condiția care era pusă acolo, pentru mai multă precizie, era să se îndeplinească pașii de privatizare“, spune Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR). Această declarație descrie cel mai bine intențiile guvernului Ponta față de privatizarea Oltchim. Nu s-a dorit o vânzare reală, ci doar u
