Pentru cine n-a înţeles încă ce s-a întâmplat când cu lovitura de stat şi tot tărăboiul internaţional din jurul său, am să încerc să fac o comparaţie sugestivă. Bruxelles-ul este un fel de Bucureşti. Acolo funcţionează un guvern – Comisia Europeană – şi un Parlament European. Dl Barroso e şeful acestui Guvern – un fel de combinaţie Boc-Ungureanu, dat fiind că Puterea de la Bruxelles este una cam portocalie, din familia PDL-ului nostru.

Pe acelaşi palier comparativ, dna Reding este o Monica Macovei, când era ea în fruntea bucatelor, la Justiţie, iar dl Schulz, preşedintele Parlamentului European, un soi de Blaga, înainte să-l dea jos USL-ul. Deci, ca să fie clar: Europa – este condusă acum de un PDL continental. Cum vă închipuiţi că un Barroso-Boc, o Reding-Macovei sau un Schulz-Blaga ar fi putut accepta descăunarea alegătorului Băsescu? Însemna să-şi dea singuri un şut în fund pentru că puterea continentală depinde şi de voturile europarlamentarilor pedelişti români! Aşa că Ponta s-a dus acolo ca mielul la tăiere, fără nici o şansă să-i convingă pe interlocutori că ce se întâmplă în România e perfect constituţional, că neconstituţională a fost politica dusă în toţi aceşti ani de un Băsescu pe care nimeni nu l-a tras de urechi pentru derapaje şi abuzuri?

Faptul că deasupra lui Barroso şi Reding nu există o instanţă mediatoare face ca Puterea din România să fie neputincioasă, în comparaţie cu Opoziţia din România, aflată la putere la Bruxelles. Ce obiectivitate, ce măsură – când e vorba de interesele de grup ale popularilor? Iar atât timp cât acolo nu se va schimba nimic, România va continua să suporte tutela incorectă şi indicaţiile abuzive ale lui Barroso: altminteri – nu tu fonduri structurale, nu tu Schengen, nu tu înalţi funcţionari români în structurile comunitare.

Aţi înţeles acum despre ce este vorba? Nici n-ar fi fost prea greu,