Biblioteca Municipală Adjud va găzdui mâine, începând cu ora 11.00, expoziția de lucrări artizanale realizate de copiii de la Centrul de Asistență pentru Recuperarea Tinerilor cu Handicap (CARTHA) din localitate, intitulată „Artă și imaginație”. Evenimentul are loc în cadrul manifestărilor prilejuite de „Săptămâna Bibliotecii adjudene”, al cărei start a fost dat luni.
La ora 12.00, președintele Asociației „Simion Mehedinți”, conf. dr. Costică Neagu, își lansează lucrarea „Didactica pentru limba și literatura română în învățământul primar”, iar scriitorul Ion Croitoru va aduce în atenția cititorilor volumul său de catrene umoristice, „Stropi de senin”.
Șirul manifestărilor programate pentru ziua de mâine va lua sfârșit cu expunerea ce va fi realizată de scriitorul adjudean Ion Croitoru, pe tema „Caracterului național și universal al operei lui I.L. Caragiale”.