În ultima vreme am fost întrebat adesea în calitate de preşedinte al unei asociaţii de oameni de afaceri români cu oarecare reputaţie, dacă mă bucur că "unul de-ai noştri" a câştigat licitaţia de la Oltchim.

Implicaţia întrebării era că încă un afacerist român şi-a dat în petec, sugerându-se că "ăsta e nivelul românilor care fac afaceri".

Mişcarea patronală din România e în mare suferinţă şi mulţi îşi arogă calitatea de afacerişti români numai sugerând că ar manipula bani.

În cazul în speţă, atunci când persoana în cauză se angajează să plătească 45 de milioane de euro pentru un activ care în condiţiile actuale de piaţă are equity negativ (fără a avea preocupări privind plata datoriilor în contextul caietului de sarcini) sau când spune că va aduce trei milioane de euro în saci pentru plata salariilor, este clar că aceste afirmaţii nu au nicio legătură cu logica afacerilor.

Ele ţin de logica populismului de Caracal.

Întrebarea este: De ce logica populismului prevalează asupra logicii economice şi în general asupra oricărei logici?

În primul rând, scăderea ritmului de creştere economică face ca veniturile de repartizat la nivelul societăţii să se reducă stârnind nemulţumiri generalizate.

Este ştiut că revoluţiile nu le fac săracii, ci nemulţumiţii. Acestora trebuie să li se dea exemple şi ţinte de genul băncilor sau top Forbes.

În acelaşi timp, dacă deţinătorii bogăţiei nu acceptă că ne îndreptăm spre "o nouă normalitate" în care excesele trecutului trebuie să dispară, nu vor face decât să aducă voturi populismului şi să devină ţinte.

Dincolo de astfel de excese, rămâne faptul că atunci când am avut creştere economică de 7-8%, nu numai că nu am economisit, dar am şi creat dezechilibre structurale care irosesc în prezent şi puţina creştere economică pe care o mai avem.

În al doilea rând: în anii de creştere economi