Ioan Ghise scoate la plimbare in fata Palatului Cotroceni cateva sute de persoane, in fiecare zi. Poate au fost, odata, vreo 800 de oameni. Sau, sa zicem, in cel mai bun caz au fost 1500. Nici macar in Piata Universitatii n-au iesit mai mult de cinci mii de protestatari. Cum se face ca in Lisabona s-au adunat 80.000 de oameni la un mars impotriva austeritatii? Cum de s-a blocat centrul orasului Madrid? Carnavalul numit ”occupy” (in opinia unora, pus la cale chiar de catre marea finanta, pentru a descarca tensiunile sociale prin supape cu efect controlat) a fost un esec.
Miscarile anti-austeritate incing, insa, cu adevarat Europa, odata ce si in Franta au inceput marsurile anti-tratat. Semnat de Sarkozy si Merkel, tratatul de guvernanta fiscala e atacat de tot mai multe multe formatiuni politice de pe continent, iar la un referendum n-ar avea sanse, probabil, nici macar in Germania.
O prima explicatie a ostilitatii unor oficiali europeni fata de referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu poate pleca de aici: democratia ii cam incurca pe lideri, in vreme de criza. Azi demitem un presedinte, prin vot, maine votam impotriva unei intelegeri stabilite la Bruxelles…unde am ajunge pe acest drum?
De ce nu am avut, insa, la noi, o miscare de strada la fel de ampla ca votul DA? Pentru ca, in Romania nu prea mai are cine iesi, organizat, in strada. Galeriile de fotbal au mai multi oameni ca sindicatele. Industrie nu prea mai exista, iar cei care au gasit o slujba tin de ea cu dintii, deci nu se duc in Piata, sa le dea vreun jandarm cu scutul in gura. Sindicatele nu au forta, nici lideri nu prea sunt. Functionarii ar constitui cel mai bine reprezentat corp social, dar lor le este frica, fiindca se stiu cu bube in cap. Nici buticari nu prea mai sunt, iar angajatii de la supermarket ajung acasa prea vlaguiti ca sa se mai poata revolta. Nu e de mirare ca l
