Pentru a marca în România lupta împotriva izolării sociale a persoanelor vârstnice, Fundaţia Principesa Margareta a României, în parteneriat cu asociaţia franceză Les petits freres des Pauvres lansează prima ediţie a campaniei *Flori pentru suflet* printr-o serie de evenimente dedicate vârstnicilor.
Astfel, pe parcursul zilelor de 29 şi 30 septembrie 2012, voluntarii şi susţinătorii Fundaţiei Principesa Margareta a României vor fi prezenţi în spaţii publice din Bucureşti şi în centrele de bătrâni pentru a oferi flori trecătorilor, pe care aceştia să le ofere la rândul lor unei persoane vârstnice ce suferă de singurătate sau sărăcie. Context şi valori
Campania “Flori pentru suflet” se lansează în contextul recunoaşterii singurătăţii ca una dintre cele mai importante riscuri la care sunt supuse persoanele în vârstă, fapt semnalat şi de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii prin clasarea acesteia pe primul loc în topul factorilor care afectează sănătatea persoanelor în vârstă după fumat şi obezitate.
Scopul iniţiativei este sensibilizarea publicului larg în legătură cu situaţia precară în care se află o mare parte a populaţiei de vârsta a III-a în lume şi în România, făcând în acelaşi timp cunoscute şi proiectele şi misiunea Fundaţiei Principesa Margareta a României şi a partenerului său francez. Împreună, acestea urmăresc îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale persoanelor defavorizate, stimularea solidarităţii între generaţii şi promovarea spiritului comunitar în comunităţile în care se implică. Gesturi mici. Inimi mari.
Campania “Flori pentru suflet” face parte din acţiunile programulului “Niciodată singur – Voluntari Ambasadori ai schimbării” al Fundaţiei al cărui scop este îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale vârstnicilor peste 60 de ani în risc de izolare socială, singurătate şi sărăcie prin stimularea solidarităţii intergeneratio