O nouă generaţie de viitori specialişti, în cele mai diverse domenii, au păşit de ieri pe porţile universităţilor. Introducerea este aproape idilică, folosind însă alte cuvinte şi făcând o mică cercetare pe teren am putea spune că un număr nepermis de mare de tineri pornesc pe un drum necunoscut, dispuşi să rişte banii părinţilor, timpul propriu şi să-şi amaneteze viitorul la preţ de nimic. Cu certitudine există un număr de tineri extrem de bine orientaţi, care îşi cunosc interesele, pasiunile şi ştiu foarte bine ce vor de la propriul viitor.
La Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila procentul este mai mare decât în alte centre, însă, din păcate, viitorul acestor specialişti nu pare a avea multe în comun cu viitorul ţării în care şi-au petrecut primii ani de viaţă. Dorinţa de a profesa în alte zone geografice, unde această meserie asigură un confort financiar, este foarte mare. Din păcate procentul celor rătăciţi pe la diverse specializări este foarte mare, criteriile după care s-au ghidat mulţi posesori de diplome de Bacalaureat neavând nicio legătură cu dorinţa de a performa într-un anumit domeniu.
Ce poţi înţelege de la o absolventă de liceu din provincie care s-a înscris la Facultatea de Transporturi a Universităţii Politehnica Bucureşti (UPB), o specializare destul de grea, având un singur argument: "Am luat Bac-ul în a doua sesiune, în prima am căzut la mate, şi doar aici am mai găsit locuri". Pentru alte colege ale ei, faptul că UPB-ul are "nişte cămine foarte bune", cu multe locuri, a reprezentat un alt factor decisiv.
Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială are şi specializarea Antropologie. O întrebare simplă pusă în faţa avizierului celor de anul 1, care erau înscrişi la această specialitate, a creat rumoare. "Ce însemnă antropologie?". Nişte umeri delicaţi ridicaţi în sus nu m-au lămurit. Răspunsul din Dex (ştiinţă c