Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul transfrontalier al husenilor, ADMINnet, la final!

Publicat in Vremea Noua, marți 2 octombrie 2012 ·

BILANT Proiectul “ADIMNnet – Cãtre o dezvoltare armonioasã a zonei de granitã dintre România si Republica Moldova” a ajuns la final. Dupã un an jumãtate de actiuni comune, pentru identificarea posibilitãtilor de cooperare transfrontalierã si planuri de atragere de fonduri europene, a sosit vremea concluziilor, pe marginea relatiei dintre raionul Hâncesti si judetul Vaslui, în special municipiul Husi. Desi s-au conturat câteva rezultate interesante pe parcursul celor 18 luni de dialog, concluziile au fost totusi marcate de o undã de pesimism a reprezentantei din Republica Moldova, care a spus cã “s-a simtit lipsa de încredere în parteneri”!

Proiectul a primit o finantare nerambursabilã de 150.000 de euro, iar durata sa a fost de 18 luni. Consiliul Local al municipiului Husi a avut calitatea de aplicant si a avut ca parteneri Asociatia Teritorialã a Primãriilor din raionul Hâncesti si Fundatia United Europe. Grupurile-tintã ale acestui proiect au fost cele peste 30 de administratii locale din zona de granitã, cele peste 25 de institutii publice din România si Moldova, dar si personalul acestor institutii. Concret, s-a dorit cooperarea între cele douã unitãti teritoriale, cu intentia clarã de a identifica, în anumite domenii de larg interes, precum energie, sãnãtate, etc, puncte comune de interes, asupra cãrora sã îsi uneascã fortele, sustinuti, în principal, de fondurile europene.

Neîncrederea, veriga sensibilã a parteneriatului!

În urmã cu douã zile a avut loc conferinta finalã a acestui proiect, tinutã la sediul Primãriei Husi, la care au luat parte inclusiv partenerii din Hâncesti, dar si presedintele Fundatiei United Europe Vaslui, Ionel Constantin. Desi era de asteptat ca discursurile sã fie mai entuziaste, cel putin partenerii din Republica Moldova au avut un mesaj destul de retinut. Valentina Gac, directorul executiv al ATP Hâncesti, a vorbit

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 31 minute
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum o ora
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum o ora
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 43 minute
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum o ora
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Stare de urgență în Rusia din cauza unei scurgeri de țiței provocate de două petroliere în Marea Neagră

Adevarul acum 41 minute
Rusia a declarat joi, 26 decembrie, stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Agerpres.

Atac sângeros la Nikopol. Cel puțin opt persoane au fost rănite

Adevarul acum 31 minute
Cel puţin opt persoane au fost rănite într-un atac rusesc asupra oraşului Nikopol din sudul Ucrainei, au raportat joi autoritățile.

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 4 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 54 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe DN 2, în afara localităţii Roşiori din judeţul Suceava, a avut loc un accident rutier grav. În incident au fost implicate o cisternă fără încărcătură şi o maşină. În urma

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°