Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat luni că nu se poate preciza deocamdată tipul de avion multirol care va fi achiziţionat de România, acest lucru urmând a fi cunoscut în momentul în care va fi semnat contractul.
"Vom putea spune acest lucru în momentul în care vom semna contractul. Vom demara etapa negocierilor şi abia la sfârşitul acestei etape putem să avem certitudini. Negocierile se vor purta, într-o primă etapă, cu un singur furnizor. Dacă vom avea succes, categoric ne vom opri aici. Dacă nu vom avea succes şi dacă piaţa produselor multirol se va îngusta, atunci vom deschide negocieri şi cu alţii. Finanţarea va fi cu certitudine de la bugetul de stat, pentru că se pune problema susţinerii unui program multianual de finanţare cu impact minimal de 0,1% din buget", a declarat Corneliu Dobriţoiu, după întâlnirea cu membrii comisiilor de specialitate din Parlament.
El a spus că le-a prezentat membrilor Comisiilor reunite de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională 'o analiză de stare succintă'.
"Am făcut o scurtă introducere în temă, o analiză de stare succintă, analiză în urma căreia rezulta că trebuie să derulăm rapid nişte etape pentru a ne aşeza ferm în picioare cu o relevanţă strategică pe măsură, ca stat. Am prezentat concepţia de dezvoltare a capacităţilor aeriene până în 2030. E o concepţie graduală, care vizează pe o perioadă iniţială desfăşurarea unei achiziţii, urmată de operare în comun atât a MIG 21 LanceR cu a avionului care va intra în dotare şi o perioadă finală, care sperăm noi, în alte condiţii economice, să ne asigure accesul către un aparat de generaţia a V-a", a afirmat Dobriţoiu.
Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat luni că nu se poate preciza deocamdată tipul de avion multirol care va fi achiziţionat de România, acest lucru urmând a fi cunoscut în mom