O americancă de 36 de ani a fost supusă unei intervenții extraordinare. Medicii i-au îndepărtat un sfert din craniu pentru a-i ajuta creierul să se recupereze în urma unui accident suferit în vacanță.
După 42 de zile, bucata de craniu i-a fost cusută la loc, iar femeia și-a revenit miraculos.
În timpul unei excursii la pescuit, Jamie Hilton s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de o piatră. Deoarece creierul se inflamase, medicii au fost nevoiți să îi îndepărteze o parte din craniu. Pentru conservarea lui temporară, l-au cusut în stomac. După 42 de zile, când creierul și-a revenit, craniul a fost cusut la loc. La numai trei luni de la intervenție, fosta miss Idaho s-a întors acasă.
Singurele efecte secundare ale intervenției au fost pierderea mirosului și o schimbare în felul în care percepe gusturile.
"Nimic pe lume nu înseamnă mai mult pentru mine decât că sunt în viață! Sunt pe acest Pământ, alături de familia mea incredibilă. Pot să mă joc cu copiii mei, să îmi sărut soțul, să petrec timp cu mama mea. Inima mea e plină de recunoștință. Este totul perfect în viața mea? Nu, dar azi sunt VIE!", a scris Jamie Hilton pe blogul său, despre experiența traumatizantă.