Descris ca un spațiu “verde”, auto-sustenabil, hotelul în formă de scoică ar putea rezista tsunami-urilor sau altor dezastre naturale, fiind echivalentul modern al legendarei arce a lui Noe, care i-a salvat acestuia familia, în timpul potopului biblic.
Are camere aerisite, o mulțime de zone verzi și, fără îndoială, servicii de 5 stele. Dar principalul motiv pentru care oaspeții s-ar îngrămădi pe Hotelul Ark (arcă), ar fi posibilitatea de a se salva dintr-o calamitate naturală de proporțiile celei descrise în biblie, prin care a trecut Noe. Clădirea futuristă a fost gândită să reziste inundațiilor cauzate de creșterea nivelului mării, fiind o adevărată “biosferă”, concepută ca un refugiu sigur.
Conform arhitecților, construcția în formă de scoică din arcuri, cupole și cabluri îi distribuie hotelului în mod egal greutatea, făcându-l, astfel, rezistent și la cutremure. Designul presupune utilizarea panourilor solare și a unui sistem de colectare a apei de ploaie, pentru a asigura locuitorilor energie electrică și apă. Mediul asemănător cu cel al unei sere dispune de vegetație luxuriantă, pentru a ajuta la îmbunătățirea calitatății aerului și a asigura o sursă primară de mâncare. Structura bazată pe geamuri într-o proporție covârșitoare, permite luminii naturale să circule prin camerele interioare, pentru a reduce consumul de energie. Calitatea luminii este garantată de sistemul de auto-curățare cu care sunt dotate geamurile imense.
Arca modernă a fost concepută de firma rusească Remistudio, susținută de programul Architecture For Disaster Relief, al Uniunii Internaționale a Arhitecților. Alexander Remizov, unul dintre inițiatori, a spus: “Arca este o încercare de a răspunde provocărilor vremurilor noastre. Aprovizionarea este făcută de un sistem de susținere a vieții complet independent. Toate plantele sunt alese în funcție de compatibilitate, condiț