Corona Braşov - ACS Poli Timişoara 0-0
Stadion: Carpaţi. Spectatori : 1500
Corona: Marc - Martac, Ştefan, Damian, Avram- Fl.Stângă (74 Ene), Munteanu, Stere, Leonte (46 Fizeşan)- Chirciu (63 Marinescu), Coman. Antrenor: Daniel Bona.
Timişoara: Kirev- Nohai, Petrovic, Şeroni, Morovic- Goge, Artean (58 Dobricean), Poparadu, Bălace (69 Enciu)- Boldea, Szekely (58 Boştină). Antrenor: Valentin Velcea.
Arbitru: Dragoş Istrate (Bucureşti)
Asistenţi: Vlad Bârleanu (Bucuresti), Imre Laszlo Bucsi (Sf.Gheorghe )
Cartonaşe galbene: Artene (10),Şeroni (43),Poparadu(47), Enciu (80).
La al cincilea meci al campionatului în liga secundă, Corona nu a mai avut aceeaşi prestaţie deoseită ca în meciurile anterioare. Cu o reţinere pentru numele echipei adverse care nu cu mult timp în urmă era vicecampioana ţării şi care tinde să se califice şi să revină în primul eşalon. Elevii lui Dan Bona au jucat în unele momente cu frâna trasă, au avut şansa unei noi victorii, dar s-a ratat din poziţii deosebit de favorabile. Corona s-a băgat în jocul lent al timişorenilor,care le-a convenit acestora, cu predilecţie pentru un egal care cu siguranţă le-a convenit în faţa liderei. În unele momente, Ion Coman s-a aflat izolat în ofensivă, nefiind sprijinit cu mingi care să fie fructificate. Meciul a început cu forcingul gazdelor şi în primele minute au avut şansa de a marca. În min. 6, la centrarea perfectă a lui Vlad Munteanu, Ionuţ Chirciu din 6 m a şutat peste poartă, neşansa făcându-l să devină foarte reţinut la următoarele actiuni. În minutul următor Stângă l-a lansat pe Chirciu dar atent, Kirov a ieşit şi a blocat. Timişenii echilibrează jocul şi uşor revin în careul braşovean, dar Martac şi defensiva este atentă. În min. 17 Ion Coman are şansa unui gol, dar din careul mic a trimis balonul peste transversală. S-a jucat mai mult la mijlocul terenulu