Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Sava Ştefan Mircea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.
Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale a rezultat faptul că acesta, administrator al unei societăţi comerciale din judeţul Tulcea, nu a înregistrat în evidenţele contabile şi nici nu a declarat în alte documente legale o tranzacţie efectuată în anul 2010 cu un partener de afaceri, iar urmare unui control efectuat de organele fiscale s-a constatat o lipsă de marfă în gestiune societăţii, modalităţi prin care a cauzat un prejudiciu total bugetului consolidat de stat de 17.659 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA de plată.
Prejudiciul nu a putut fi recuperat până la finalizarea urmăririi penale, motiv pentru care, în vederea garantării recuperării pagubei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a indisponibilizat şi aplicat sechestru asigurator pe un apartament, bun imobil aparţinând inculpatului.
Cauza a fost trimisă, spre competentă soluţionare, Tribunalului Tulcea.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Sava Ştefan Mircea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.
Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale a rezultat faptul că acesta, administrator al unei societăţi comerciale din judeţul Tulcea, nu a înregistrat în evidenţele contabile şi nici nu a declarat în alte documente legale o tranzacţie efectuată în anul 2010 cu un partener de afaceri, iar urmare unui control efectuat de organele fiscale s-a constatat o lipsă de marfă în gestiune societăţii, modalităţi prin care a cauzat un prejudiciu total bugetului consolidat de stat de 17.6