Pasionaţii de skateboarding au puţine locuri unde se pot antrena, iar oamenii îi privesc ca pe nişte „pierde vară“.
Principala problemă cu care se confruntă: accidentările.
Vrrrrrr. Bum. Vrrrrrr. Parcul IOR din Capitală pare a avea propria-i muzică. La auzul ei, privirea fie se luminează, fie se încruntă. De regulă, contrastul se ţine de mână şi se plimbă agale. „Tati, tati, uite!“, spune un puşti blond, care priveşte fascinat către cei câţiva băieţi responsabili cu muzica. Ochii lui urmăresc cu atenţie fiecare salt, fiecare căzătură. Când şi când, îi aruncă o privire şi tatălui său. „Hai, Alex! Hai să mergem!“. Nu-i reacţia aşteptată, iar dovadă o fac aceiaşi ochi, acum îndreptaţi către pământ şi în care nu se mai citeşte entuziasmul. Spăşit, îşi urmează tatăl. Se uită pe furiş la rampe, până când acestea ies din raza lui vizuală. „Dacă eşti cuminte, poate îţi aduce Moş Crăciun o placă. Dar o să am o înţelegere cu el, să ţi-o luăm la prima căzătură serioasă“. Puştiul ridică privirea, aproape nevenindu-i să creadă. Scoate mâna din buzunarul pantalonilor scurţi şi i-o întinde tatălui, semn că tocmai s-a pus la cale o înţelegere pe care fiecare dintre cele două părţi o va păstra. Vrrrrrr. Bum. Vrrrrrr.
„Salut!“
„Salut!“
„Salut!“
„Salut!“
Cei care au încântat simţurile puştiului cu ochi albaştri se opresc subit din antrenament. Sunt relaxaţi şi pe chip li se iveşte un zâmbet mare ori de câte ori sunt întrebaţi de pasiunea pe care vor să o transforme în carieră: „Ştim că-i greu, dar e ce ne dorim“, spun aceştia la unison. Vreme de câteva minute, parcul IOR rămâne fără muzică. Dacă ar fi fost martorul pauzei, probabil că Alex şi-ar fi băgat din nou mâinile în buzunare, îmbufnat.
„Suntem văzuţi drept nişte pierde-vară!“
Generalizările şi clişeele au devenit concepte de nelipsit din mentalita
