În urmă cu 10 ani, erau copii seropozitivi pe care familiile nici măcar nu mai voiau să-i ducă acasă. Angela Achiţei a făcut din "Alături de voi" o instituţie naţională, cu mii de oameni salvaţi Sursa: IRINA MARINESCU
Fundaţia "Alături de voi" reprezintă pentru mii de persoane din ţară o adevărată familie. Angela Achiţei a ajutat zeci de persoane seropozitive să treacă de la statutul de asistat social la cel de angajat care plăteşte taxe.
Cel mai mare angajator la nivel naţional
"În cei 10 ani de activitate aceasta este cea mai mare realizare. Este minunat să vezi cum persoana care a crescut alături de tine şi care părea că nu are nici o şansă în această societate a devenit independentă, îşi câştigă singură pâinea şi poate chiar ajuta şi pe alţii", spune Angela Achiţei, managerul fundaţiei "Alături de Voi".
În ultimii 4 ani fundaţia a reuşit să angajeze 37 de persoane cu dizabilităţi care sunt plătite din fondurile proprii. Este singura fundaţie din ţară care angajează la nivel naţional, în atelierele din Iaşi, Târgu Mureş şi Constanţa. "În 2008 am început să facem cursuri de formare profesională pentru că mulţi dintre beneficiarii noştri ajungeau la vârsta angajării şi nu aveau nici un fel de pregătire. Acum facem cursuri de legătorie manuală, confecţii, calculatoare, pictură, artă meşteşugărească şi lumânări decorative, domenii în care am făcut şi angajările din interiorul fundaţiei", spune Angela Achiţei.
A creat o piaţă a muncii paralelă
În acest moment în fundaţie lucrează 99 de persoane dintre care 35 sunt cu dizabilităţi. Fac parte dintre copiii care au beneficiat de servicii sociale în 2002, la înfiinţarea ONGului şi care ulterior au fost integraţi în propriile familii sau în familii sociale. "Când am început, nu se ştia mai nimic despre seropozitivi, copiii erau abandonaţi în spitale, familiilor le era frică să îi ia