Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Natalitatea în Romania, sub media europeană

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 2 octombrie 2012 ·

Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, a declarat că în România, natalitata scade, iar rata mortalităţii este cea mai ridicată din Europa, ceea ce înseamnă o scădere dramatică a populaţiei. El a arătat că acest lucriu reiese din datele deţinute de Institutul Naţional de Statistică din România. Tîlvăr a precizat că cel mai important indicator demografic, natalitatea, a scăzut permanent începând cu anul 1990. Atunci se înregistrau 314.746 de nou-născuţi, în 2000 numărul a scăzut la 234.600, iar în 2009 la 222.388. Tendinţa s-a păstrat şi în 2010 şi 2011, când au fost consemnate cu peste zece mii de naşteri mai puţine faţă de anul precedent. „Cu o rată de 9,9 născuţi la o mie de locuitori, nivelul din România este sub cel al mediei din Uniunea Europeană. Rata natalităţii este cea mai ridicată în : Irlanda-16,7%, Franţa 12,8%; iar cel mai rău stau ţările precum: Austria-9,1%, Italia,-9,3%, Ungaria-9,3% şi Portugalia- 9,4%. În România, judeţele în care natalitatea este în creştere sunt: Botoşani, Iaşi, Suceava, Vaslui, Bacău şi Bucureşti. Rata mortalităţii infantile a crescut constant în anul 2011, fiind înregistrate numeroase decese în rîndul copiilor, în creştere cu câteva mii faţă de anul precedent, dar cu peste zece mii faţă de 1990“, a precizat deputatul vrâncean.

Angel Tîlvăr a susţinut că sporul natural în România este negativ, iar speranţa medie de viaţă se micşorează constant. Parlamentarul vrâncean a spus că în guvernarea PDL, Romania a „pierdut“ milioane de locuitori ,mulţi dintre ei muncind în alte ţări. „Este evident că toate aceste realităţi au, pe lângă efecte în ceea ce priveşte forţa de muncă, şi scăderea natalităţii şi a sporului natural al populaţiei. În ultima perioadă, guvernul USL condus de Victor Ponta se preocupă de situaţia tinerelor familii, dar şi de crearea de locuri de muncă sau de recuperări salariale. Aceste lucruri vor avea ca ef

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii - FOTO

News.ro acum o ora
Drumul naţional 1 este blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a interv

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 52 minute
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Simona Halep s-a retras de la Australian Open şi Auckland. Anunţul fostului lider WTA

News.ro acum o ora
Simona Halep a anunţat, joi, că nu va putea participa la turneul de la Auckland şi la Australian Open, pentru care primise wild card, ea având probeme la genunchi şi umăr. Halep îşi propune să revină în circuit la turneul de la Transylvania Open, în

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 27 minute
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum 26 minute
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Robert Cazanciuc: Nu uitaţi de Legea Anastasia! Petreceţi din plin această minivacanţă de iarnă, alături de familie şi prieteni, dar fiţi responsabili şi nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat alcool sau substanţe interzise

News.ro acum 2 ore
Senatorul Robert Cazanciuc transmite, joi, conducătorilor auto, să nu uite de Legea Anastasia, să petreacă din plin această minivacanţă de iarnă, alături de familie şi prieteni, dar să fie responsabili şi nu se urce la volan dacă au consumat alcool

Ministerul Mediului propune un Plan naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, care stabileşte ţinte anuale pentru realizarea de achiziţii ecologice de către autorităţile şi entităţile contractante

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a publicat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Planului naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, care vizează implementarea unui plan de acţiune care stabileşte ţinte a

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

UPDATE - Argeş: Un şofer beat şi posibil drogat a intrat cu maşina într-un grup de şase pietoni, după care a plecat de la locul accidentului / Accidentul, cu intenţie, tânărul va fi cercetat pentru tentativă de omor

News.ro acum o ora
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr beat şi posibil drogat, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat cu autoturismul într-un grup de şase pie

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°