Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCUMPIRI ÎN 2013. Cursul oficial la care se calculează accizele şi la combustibili şi ţigări este cu 5% mai mare. Vezi calculele

Publicat in Gandul, luni 1 octombrie 2012 ·

Cursul la care vor fi calculate în 2013 accizele la carburanţi, băuturi alcoolice şi ţigarete este de 4.5223 lei/euro, aceasta fiind cotaţia oficială anunţată de Banca Centrală Europeană (BCE) luni, prima zi lucrătoare din octombrie.

Majorarea cursului la care se vor calcula accizele pentru anul viitor ar putea duce la noi scumpiri ale carburanţilor, ale băuturilor alcoolice, precum şi ale ţigaretelor.

Dacă accizele la carburanţi vor fi calculate la un curs mediu de schimb de 4,5223 lei/euro, iar companiile petroliere vor decide să amortizeze costurile suplimentare generate de diferenţa de curs prin majorarea preţurilor la carburanţi, un litru de benzină ar putea costa cu 10 bani în plus la pompă, iar un litru de motorină s-ar scumpi cu circa 8 bani, reiese din calculele gândul.

Totodată, un pachet de ţigarete s-ar putea scumpi cu circa 13 bani.

Estimarea ţine seama de faptul că, în cazul benzinei, cuantumul accizei din preţul final este de circa 28%, iar în cazul motorinei, de 23%. Totodată, pentru realizarea calculelor s-a luat în considerare un tarif mediu de 6,27 lei/litru la benzină şi un tarif de 6,29 lei/litru la motorină. Pentru calculul privind scumpirea ţigaretelor s-a ţinut cont de faptul că acciza reprezintă 21% din preţul unui pachet. Preţul mediu pe baza căruia s-a făcut estimarea este de 13 lei.

În 2011, cursul la care au fost calculate accizele pentru anul în curs a fost de 4,3001 lei/euro. Banca Naţională a României (BNR) a afişat luni, cu trei ore înainte de BCE, o cotaţie oficială de 4,5178 lei/euro, în scădere cu 1,5 bani faţă de referinţa de la sfârşitul săptămânii trecute.

De la începutul anului şi până la jumătatea lunii trecute, preţul benzinei fără taxe şi impozite a crescut cu 13,6%.

"Din perspectiva cotaţiilor futures (contracte prin care se mizează pe creşterea sau scăderea unei cotaţii într-

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 39 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 49 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 19 minute
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°