Victorie de senzaţie pentru Marius Copil!
Marius Copil a reuşit o victorie de senzaţie, luni dimineaţa. Jucătorul nostru, venit din calificări, l-a eliminat în primul tur al turneului de la Beijing pe favoritul al patrulea, croatul Marin Cilic. Copil a pierdut primul set cu 6-3, însă pe al doilea la câştigat la tie-break cu 7-0. Setul al treilea a fost echilibrat, la un moment dat a fost 2-2 la game-uri, însă Copil a reuşit un break decisiv şi a câştigat cu 6-4, calificându-se pe tabloul 16-imilor. Adversarul lui Copil, Marin Cilic, este clasat la acest moment pe locul 13 ATP. Aceasta a fost cea mai importantă victorie din cariera lui Marius Copil, cel mai important adversar eliminat în cadrul unui turneu ATP. Mai departe la Beijing, dar în competiţia fetelor, merge şi Monica Niculescu. Românca, locul 47 WTA, s-a calificat în turul doi al turneului de la Beijing din China, dotat cu premii în valoare totală de 4.828.050 de dolari. Niculescu a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-2, 6-0, după o oră şi două minute, pe Lucie Safarova din Cehia, cap de serie numărul 16 şi poziţia 17 în ierarhia mondială. Pentru calificarea în turul doi, Niculescu va primi 80 de puncte WTA şi un cec în valoare de 21.815 dolari.
„Lupii galbeni”, mâncaţi acasă!
Steaua Bucureşti s-a impus, scor 2-1, în partida disputată, duminică seara, în deplasare, împotriva Petrolului Ploieşti, în etapa cu numărul 10 din Liga 1.Scorul a fost deschis de "lupii galbeni", Bokila reuşind să-l învingă pe Tătăruşanu, în minutul 38, cu un şut de la şapte metri. Bucuria gazdelor a durat însă numai şapte minute, Nikolici restabilind egalitatea în finalul primei reprize, după ce a interceptat norocos un balon respins de Bornescu la reluarea lui Chipciu. După un start de repriză secundă mai şters,"roş-albaştrii" au trecut la conducere în minutul 65: Bourceanu a centrat