Totul s-a petrecut zilele trecute, când subinspectorul Marius Flucuş, de la Serviciului Criminalistic, se deplasa cu autoturismul de serviciu, pe Bulevardul Victoriei din Braşov, la o misiune de cercetare la faţa locului a unui furt dintr-o locuinţă. Poliţistul a fost abordat de un braşovean, care i-a spus că a fost victima unui furt din autoturism, iar hoţul a fugit în zona blocurilor de pe Bulevardul Victoriei. Atunci, poliţistul a parcat autoturismul şi a plecat imediat pe jos, în căutarea suspectului. După ce l-a urmărit aproximativ 100 de metri, omul legii l-a prins pe hoţ pe Aleea Lăcrămioarelor. L-a imobilizat şi a chemat ajutoare de la Secţia 3 Poliţie.
„În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că suspectul, un braşovean de 37 ani, cunoscut cu antecedente penale, pentru fapte similare, a fost depistat în timp ce încerca să sustragă bunuri din portbagajul unui autoturism parcat pe Bulevardul Victoriei, şi a fugit de la locul faptei, fără a mai apuca să sustragă bunurile din interiorul portbagajului, printre care se afla, într-o pungă,şi suma de 47000 lei, fiind prins apoi de poliţist. Suspectul a fost reţinut şi prezentat magistraţilor, care au emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pe 20 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii tentativă de furt calificat, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii lui activităţi infracţionale“, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.
Totul s-a petrecut zilele trecute, când subinspectorul Marius Flucuş, de la Serviciului Criminalistic, se deplasa cu autoturismul de serviciu, pe Bulevardul Victoriei din Braşov, la o misiune de cercetare la faţa locului a unui furt dintr-o locuinţă. Poliţistul a fost abordat de un braşovean, care i-a spus că a fost victima unui furt din autoturism, iar hoţul a fugit în zona blocurilor de pe Bulevardul