Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plumb: Să nu se mai dea niciun aviz pentru MHC până la evaluarea pentru conservarea biodiversităţii

Publicat in Romania Libera, luni 1 octombrie 2012 ·

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat luni, în urma unei discuţii cu ONG-urile privind situaţia microhidrocentralelor (MHC) din Făgăraş, că va solicita realizarea unui studiu de evaluare pentru protecţia biodiversităţii în zonă, iar până la finalizarea acestuia să nu se mai emită niciun aviz, potrvit Mediafax.

Societatea civilă reclamă în continuarea ilegalitatea lucrărilor de construcţie la microhidrocentralele de pe cursurile râurilor Capra, Buda şi Otic, susţinând că sunt lucrări derulate în lipsa acordurilor de mediu actualizate şi a unui studiu de evaluare adecvată privind protejarea biodiversităţii, care este obligatoriul într-un sit Natura 2000, cum este cazul acestei zone. Totodată, susţin ONG-urile, proiectele tehnice avizate nu au fost respectate în timpul lucrărilor şi a fost modificată structura geomorfologică a albiei râurilor, acestea fiind ameninţate cu dispariţia.

La dezbaterea organizată luni pe această temă, la Ministerul Mediului, au participat, printre alţii, reprezentanţi ai Asociaţiei "Salvaţi Dunărea şi Delta", printre care Liviu Mihaiu, dar şi ai altor ONG-uri de mediu, alături de conducerea ministerului, Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi Administraţiei siturilor Natura 2000 Munţii Făgăraş şi Piemontul Făgăraş (AMFPF).

Liviu Mihaiu a spus că este vorba despre 300 de râuri afectate de construcţia a 500 de microhidrocentrale, în cele mai multe cazuri în mod ilegal, în lipsa documentelor menţionate, şi "cu complicitatea autorităţilor".

Astfel, unul dintre investitori, Imob Expert Consulting SRL, a solicitat şi a primit, în 3 septembrie, un acord de mediu actualizat de la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului din Piteşti, cu toate că, în urma unui control al Gărzii de Mediu, efectuat în iulie, fusese amendat cu 100.000 de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 6 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 7 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 8 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 6 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 12 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 10 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 13 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°