Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Implementarea Legii Educaţiei trebuie continuată pentru performanţă în universităţi

Publicat in Gandul, luni 1 octombrie 2012 ·

Preşedintele Traian Băsescu apreciază, în mesajul transmis cu ocazia începerii anului universitar, că este necesară continuarea implementării prevederilor Legii educaţiei naţionale pentru a creşte performanţa învăţământului universitar românesc.

"Consider că cel mai bun instrument pentru atingerea performanţei în universităţile noastre este continuarea procedurilor de implementare ale prevederilor Legii educaţiei naţionale", arată Băsescu în mesajul său, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei.

De asemenea, şeful statului arată că în ultimii ani universităţile din România au fost parte a unor schimbări destinate aşezării sistemului de învăţământ superior în linie cu învăţământul universitar din Uniunea Europeană. El exemplifică cu faptul că universităţile din România au fost clasificate în funcţie de intensitatea activităţii de cercetare pe care o desfăşoară, iar programele de studii au fost ierarhizate.

"Aceste instrumente stabilesc un referenţial al calităţii, util deopotrivă studenţilor în alegerea pe care o fac, angajatorilor pentru consolidarea relaţiilor cu cei mai performanţi şi universităţilor pentru îmbunătăţirea activităţii lor", menţionează preşedintele Băsescu.

Totodată, şeful statului le urează mult succes atât bobocilor din primul an, cât şi celor mai mari, studenţilor-masteranzi şi studenţilor-doctoranzi "în descoperirea tuturor lucrurilor frumoase pe care mediul academic le oferă".

"Anii de studenţie reprezintă o perioadă importantă din viaţa unui tânăr care doreşte să îşi construiască o carieră profesională. Sunt anii de desăvârşire a personalităţii, de alegere a unui drum într-un mediu pe care fiecare universitate îl pune la dispoziţie şi îl îmbunătăţeşte continuu", a spus şeful statului.

El argumentează şi că "rolul universităţilor de a forma o resursă umană de calitate este esenţial pentru devoltarea între

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO | Percheziții la influencerii care i-au făcut reclamă lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție desfășoară, pe 20 martie 2025, 17 percheziții domiciliare în București și nouă județe, într-un dosar penal ce vizează coruperea alegătorilor. Printre cei verificați se numără și influenceri c

Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume, în timp ce SUA se plasează la cel mai slab nivel. România a coborât pe locul 35 (raport)

HotNews acum 3 ore
Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume pentru al optulea an consecutiv, potrivit raportului anual al ONU privind fericirea, publicat joi, care plasează Statele Unite la cea mai slabă clasare de până acum. România a coborât trei locuri în cla

Incendiu într-un apartament, dintr-un bloc din Galaţi. Zeci de locatari au fost evacuaţi - FOTO

News.ro acum o ora
Un apartament situat la etajul 1 al unui bloc din municipiul Galaţi a fost cuprins de flăcări, joi dimineaţă mai mulţi locatari fiind evacuaţi.

Autoturisme de lux cu numere de înmatriculare şi acte false pregătite pentru export, în valoare de peste 200.000 euro, descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa - FOTO

News.ro acum o ora
Două autoturisme de lux, în valoare de peste 200.000 de euro, care aveau numere de înmatriculare şi acte false pregătite pentru export, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa. Maşinile urmau să fie exportate în Turcia.

Calendar-Ortodox Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 20 martie 2025

Ziua Constanta acum 3 ore
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfinţilor cuvioşilor părinţi, ucişi de arabi în Mănăstirea sfântului Sava cel sfinţit. În sec. al VIII-lea saracinii invadau frecvent regiunile înconjurătoare ale Ierusalimului. Mănăstirea Sf. Hariton

Trei pacienți din Fâșia Gaza, transportați cu o aeronavă Spartan în Norvegia

Ziare.com acum o ora
O aeronavă C 27J Spartan a Forţelor Aeriene Române a decolat în joi, 20 marti, în jurul orei 00.05, spre Oslo, Norvegia, unde a transportat trei pacienţi şi cinci aparţinători dintre cei sosiţi din Israel în seara zilei de 19 martie. Alţi pacienţi a

Lista finală de candidați la alegerile prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 români care vor să ajungă la Cotroceni

Libertatea acum 9 ore
Alegerile prezidențiale din România, programate pentru luna mai, au intrat în linia dreaptă. După validarea ultimilor candidați de către Curtea Constituțională, lista finală cuprinde 11 nume care vor concura pentru funcția de președinte al țării în

Incendiu, astăzi, într-o localitate din Botoșani. Două adăposturi de animale, cuprinse de flăcări

Botosani News acum o ora
Un incendiu s-a produs, joi dimineață, într-o gospodărie din localitatea Dragalina. Două adăposturi de animale au fost cuprinse de flăcări. Alarma a fost dată chiar de proprietară. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două a

23 de tramvaie din București, retrase din circulație de inspectorii ANPC din motive de siguranță și igienă

Ziare.com acum 2 ore
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a oprit temporar din circulație 23 de tramvaie din București, în urma unui control desfășurat în noaptea de 19 spre 20 martie în mai multe depouri ale Societății de Transport București (ST

Administrația Trump ia în considerare renunțarea la comanda NATO în Europa

Mediafax acum o ora
Comanda NATO în Europa a început cu eroul celui de-al Doilea Război Mondial de atunci și viitorul președinte Dwight D. Eisenhower. Dar administrația Trump, potrivit a doi oficiali din domeniul apărării familiarizați cu planificarea și cu o informare

Vremea

București
acum

10°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/14°
Iasi
acum

joi

2°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

10°
joi

4°/10°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/11°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
Timisoara
acum

joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°