Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cepoi a demisionat de la conducerea Ministerului Sănătăţii. Raed Arafat a preluat atribuțiile de ministru

Publicat in Jurnalul, luni 1 octombrie 2012 ·

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, i-a solicitat luni premierului Victor Ponta eliberarea din funcţie.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, pentru perioada următoare, doctorului Raed Arafat i s-au delegat toate atribuţiile ce revin funcţiei de ministru al Sănătăţii, iar "Vasile Cepoi a acceptat propunerea premierului Ponta de a prelua funcţia de consilier de stat al primului-ministru pe probleme de Sănătate".

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat săptămâna trecută DNA în vederea cercetării ministrului Sănătăţii, Vasile Cepoi, pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie, în legătură cu derularea unui proiect finanţat prin POSDRU, pe vremea când acesta era director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

ANI susţine că Vasile Cepoi a participat, în calitate de director al DSP Iaşi, la luarea unei decizii, prin semnarea unui acord de parteneriat, angajând instituţia pe care o conducea la acea dată ca partener în proiectul "Calitate şi performanţa în sistemul sănătăţii publice din România" derulat în baza Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

Parteneri ai proiectului au fost Fundaţia "Amfiteatru" (beneficiar), alături de DSP Iaşi, Colegiul Medicilor din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi şi SC Info Educaţia SRL.

Ulterior, Vasile Cepoi şi soţia sa au fost angajaţi în cadrul proiectului şi au obţinut venituri de natură salarială de la Fundaţia "Amfiteatru" şi de la partenerii Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi şi SC Info Educaţia SRL.

Beneficiul patrimonial obţinut de Vasile Cepoi împreună cu soţia sa în cadrul acestui proiect este de 191.726 lei (aproximativ 42.440 eu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 6 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 5 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 3 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 12 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 12 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 7 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 6 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 5 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°