Bărbatul din judeţul Caraş-Severin suspectat că a ucis o fată de 14 ani şi a rănit-o pe sora acesteia, în vârstă de 17 ani, care a ajuns în stare gravă la spital, a fost reţinut, luni după-amaiză, urmând să fie dus la instanţă cu propunerea de arestare preventivă pentru omor deosebit de grav.
Bărbatul, Iancu Măran, în vârstă de 35 de ani, a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore, iar maţi va fi dus la Tribunalul Caraş-Severin cu propunerea de arestare preventivă pentru omor deosebit de grav, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Două surori în vârstă de 14 şi 17 ani din Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, au fost date dispărute de către mama lor, duminică seară, una dintre ele fiind găsită moartă, luni, ucisă cel mai probabil cu un cuţit, iar cea de-a doua a fost rănită, fiind dusă la spital.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Caraş-Severin, Anca Cărbunaru, cele două fete au fost căutate apoi de poliţişti de frontieră şi jandarmi, iar la aproximativ o jumătate de oră de la sesizare a fost identificat un bărbat de 35 de ani. Acesta mergea pe un scuter, între localităţile Răchitova şi Brădişorul de Jos, şi le-a spus oamenilor legii că este în căutarea unei persoane. Poliţiştii au observat că bărbatul avea la el un cuţit pe care erau pete de sânge. De asemenea, el avea o tăietură la mână.
Bărbatul a fost dus la Poliţie, iar la audieri a recunoscut că le-a luat pe cele două surori din Oraviţa, cu scuterul, ducându-le în zona localităţii Agadici, pe un drum care face legătura cu gara CFR Ticvaniu Mic, unde avut o altercaţie cu ele, agresându-le.
Luni dimineaţă, poliţiştii au mers la locul indicat de către bărbat, unde au găsit-o moartă pe fata de 14 ani. Sora acesteia, în vârstă de 17 ani, avea multiple urme de violenţă, fiind dusă iniţial la spitalul din Oraviţa, apoi transferată la Spitalul Judeţean din Reşiţa.
Purtător