Marchizul de Sade nu respingea nici violenţa, nici perversitatea şi ar fi apreciat fără niciun dubiu bătălia surdă care se dă în zilele noastre în jurul manuscrisului romanului său “Cele 120 de zile ale Sodomei” (Les 120 Journées de Sodome), afirmă autorul unui articol postat pe site-ul lefigaro.fr.
Istoria acestui manuscris este marcată de furt, pasiune şi bineînţeles de bani. Este însă o luptă care, spre neplăcerea “divinului marchiz”, ar putea avea parte de un final fericit, potrivit articolului din lefigaro.fr.
Două familii de colecţionari şi Biblioteca Naţională a Franţei (BNF) încearcă să ajungă la un numitor comun pentru a pune capăt unui conflict de 25 de ani dintre Franţa şi Elveţia şi pentru a putea include acest document în colecţia naţională de carte.
Este o negociere cu buget mare – fiind implicate mai multe milioane de euro – şi de risc înalt – întrucât şi alţi “prădători” stau la pândă pentru a pune mâna pe manuscris -, despre care instituţia pariziană afirmă că a “început-o cu bine”.
Povestea manuscrisului se ridică la înălţimea textului – primul, dar şi cel mai extrem redactat de Sade.
Încarcerat în 1777 la Vincennes, apoi la Bastilia, pentru tratamentele violente aplicate mai multor femei tinere, marchizul lenevea în celula sa de opt ani deja, în momentul în care s-a hotărât să scrie romane. Singur şi privat de fantasmele sale, sau mai degrabă de satisfacerea lor, marchizul de Sade recuperează terenul pierdut prin intermediul eroilor săi: patru bărbaţi cu vârstele cuprinse între 40 de ani şi 60 de ani, “ale căror averi uriaşe erau rezultatul crimei şi al deturnărilor de fonduri”.
Închişi în plină iarnă într-un castel din Pădurea Neagră, cu 42 de fete şi băieţi, aflaţi sub puterea lor absolută, cei patru bărbaţi le impun acestora, timp de patru luni, o succesiune de 600 perversiuni. Intolerabil în cea mai m
