Cele mai bune lucrări de arhitectură din județele Sibiu, Vâlcea, Brașov, Covasna și Harghita vor fi premiate de Ordinul Arhitecților, la Sibiu. Arhitectura.5 este un eveniment anual ce reunește peste 500 de arhitecți din cele două filiale.
„Evenimentul central al Arhitecturii.5 este premierea celor mai bune lucrări de arhitectură din cele cinci județe și expoziția publică aferentă. Lucrările vor fi selectate de un juriu format din personalități recunoscute în domeniul arhitecturii, dar și din afara acestuia”, spune Gabriel Roșca, președintele filialei Sibiu-Vâlcea a Ordinului Arhitecților din România, citată de oradesibiu.ro.
Concursul este structurat pe șapte secțiuni diferite: arhitectură-locuire, arhitectură-alte funcțiuni în afara celei de locuire, arhitectura spațiului public, restaurare/reabilitare/intervenții pe fondul construit, amenajare de interior/scenografie, design de obiect și proiecte nerealizate. Pentru fiecare secțiune se va acorda un singur premiu, finanțat din Timbrul Arhitecturii. După gala de premiere, care va avea loc la Brașov, expoziția cu cele 48 de lucrări va fi expusă la Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe și Râmnicu Vâlcea.
Cele mai bune lucrări de arhitectură din județele Sibiu, Vâlcea, Brașov, Covasna și Harghita vor fi premiate de Ordinul Arhitecților, la Sibiu. Arhitectura.5 este un eveniment anual ce reunește peste 500 de arhitecți din cele două filiale.
„Evenimentul central al Arhitecturii.5 este premierea celor mai bune lucrări de arhitectură din cele cinci județe și expoziția publică aferentă. Lucrările vor fi selectate de un juriu format din personalități recunoscute în domeniul arhitecturii, dar și din afara acestuia”, spune Gabriel Roșca, președintele filialei Sibiu-Vâlcea a Ordinului Arhitecților din România, citată de oradesibiu.ro.
Concursul este structurat pe șapte secțiuni diferit